Un bărbat a scos din ruină o casă din 1848 și a transformat-o într-o frumusețe! Povestea impresionantă a lui Adrian: „A fost multă muncă”
În 2021, Puiuleț Adrian, pasionat de munte și de valorificarea patrimoniului cultural, a cumpărat o casă veche din 1849, situată la altitudinea de 870 de metri, în Munții Trascăului.
A început un amplu proces de reabilitare, atent la păstrarea arhitecturii autentice, iar rezultatul este o locuință de aproximativ 34 de metri pătrați, care are toate șansele să fie încadrată ca monument istoric, potrivit Lovedeco.
Pasiunea sa pentru munte și tradiții nu este întâmplătoare. Încă din 2001, a fondat, alături de alți tineri, Asociația de Turism și Ecologie Trascău Corp, iar din 2015 lucrează în cadrul Consiliului Județean Alba, la Biroul Turism. A studiat patrimoniul cultural și s-a implicat activ în promovarea și conservarea acestuia.
O casă din timpul Revoluției de la 1848, salvată din ruină
Adrian a descoperit casa în 2016, pe un teren cumpărat pentru construirea unui refugiu montan, de la o familie locală cu care s-a împrietenit. Locuința, aflată în fostul cătun Citeră, aparține administrativ orașului Zlatna și este amplasată într-o zonă izolată, specifică „crângurilor” din Apuseni.
Cu ajutorul istoricului Cosmin Popa-Gorjanu, a descifrat inscripția în chirilică de pe casă, care indică finalizarea construcției la 7 iunie 1849, în contextul Revoluției de la 1848. Documentările ulterioare au arătat că locuința a fost ridicată de un tânăr de 17 ani, Ioan Corpade, sprijinit de familie.
Istoria locului este strâns legată de acea perioadă tensionată, marcată de conflicte și represalii, când mulți români s-au retras în zone izolate pentru a-și continua viața în siguranță.
Reabilitare cu tehnici tradiționale și respect pentru autentic
După ce a cumpărat casa în 2021, Adrian a decis să o salveze respectând cât mai fidel tehnicile tradiționale. Cu sprijinul unor meșteri, arhitecți și voluntari, inclusiv din cadrul proiectului „Ambulanța pentru Monumente”, a înlocuit grinzile degradate și a refăcut acoperișul din șindrilă.
Pentru tencuieli a folosit materiale naturale — lut, nisip, paie și var — iar pentru finisaje a ales soluții tradiționale. A recuperat cât mai mult din materialele originale, folosind scânduri vechi și lemn de fag pentru târnaț.
Casa, denumită „Căsuța Monument”, păstrează structura inițială: două camere dispuse în lanț, pridvor deschis și beci. Datorită vechimii și elementelor unice, inclusiv inscripția în chirilică, imobilul îndeplinește criteriile pentru a deveni monument istoric.
O a doua casă și o viață legată de munte
Proiectul nu s-a oprit aici. În 2022, după moartea unui prieten apropiat, Adrian a moștenit o altă locuință din zonă, pe care a reabilitat-o și a numit-o „Casa Florea”. Aceasta este mai mare și adaptată pentru locuire, îmbinând elemente tradiționale cu un minim de confort modern.
A amenajat bucătăria și băile, a restaurat podelele și a folosit mobilier din lemn, decorat cu motive populare. Casa este alimentată cu apă captată din munte și energie provenită de la panouri fotovoltaice.
Pe terenul generos din jur, a refăcut anexe, a curățat pomi fructiferi și a pregătit grădina pentru culturi. A restaurat inclusiv cuptorul de pâine și plănuiește noi lucrări.
Provocări, investiții și lecții învățate
Întregul proces nu a fost lipsit de dificultăți. Adrian a investit peste 100.000 de euro, din economii și credite, și a trebuit să gestioneze logistic un proiect complex, într-o zonă izolată.
„Gestionarea voluntarilor și a lucrărilor a fost cea mai grea parte. Au fost multe drumuri, muncă intensă și provocări tehnice”, spune el.
Experiența l-a învățat câteva lecții importante: să își planifice atent fiecare etapă, să ceară sfaturi de la specialiști și localnici, să aibă răbdare și să accepte imperfecțiunile.
„Importantă nu este perfecțiunea, ci bucuria drumului și păstrarea moștenirii. Am învățat să nu mă grăbesc și să mă bucur de fiecare zi”, mărturisește Adrian.