Un roi de 30.000 de albine a creat panică în centrul New York-ului
Un apicultor a primit sarcina de a muta un roi de 30.000 de albine de pe o clădire din mijlocul New York-ului, de la o înălțime amețitoare. Insectele se aflau în căutarea unui nou loc de a-și face stup, iar dacă ar fi fost lăsate acolo, consecnițele n-ar fi fost prea plăcute.
Andrew Coté provine dintr-o familie de apicultori renumiți în orașul american, iar experiența sa a fost de mare folos în a rezolva o problemă destul de delicată. Andrew a fost nevoit să folosească un aspritator special pentru a captura toate cele 30.000 de albine și a le transporta într-un alt loc, precizează Aol.com.
„Albinele nu colonizau, ele s-au aflat inițial în apropierea unui hotel, dar cum n-au fost bine primite, au plecat precum Lucifer din rai, luând și o parte însemnată din îngeri cu el. Așa a procedat regina cu albinele sale. Căutau o nouă «casă» pentru a staționa temporar. Au aterizat pe acea clădire veche din Time Square”, a declarat pentru jurnaliști Andrew.
Aceste albine s-au unit apoi cu un alt roi care se afla în apropiere de Bryant Park, unde de altfel, apicultorul a și decis să le mute. Andrew a explicat că oamenii au dezvoltat o adevărată preconcepție față de albine, despre care se crede că sun la fel de rele precum viespile. În mod normal, albinele sunt de fapt foarte docile și gentile și fac parte din viața noastră de zi cu zi.