Veste bună! Părul alb poate reveni la culoarea naturală. Iată în ce condiții!

10 iunie 2020 15:50   Fapt divers
Ultima actualizare:

Vești bune pentru cei cărora „le-au ieșit peri albi”. Cercetătorii au descoperit că părul alb poate reveni la culoarea naturală, însă doar în anumite condiții. Vorbim despre părul care a albit din cauza stresului. El se poate închide din nou la culoare dacă factorii de stres dispar.

Pot fi mai multe cauze ale albirii părului

Părul poate albi din mai multe cauze: naturale, date de vârstă, din cauza stresului, ori a unor afecțiuni medicale.

Albirea naturală

În termeni medicali, albirea părului se numeşte caniţie şi, atunci când se face treptat, este un proces normal, natural. Melanina este pigmentul care dă culoare părului şi, cu cât este în cantitate mai mare, cu atât mai închis este firul de păr. În timp, cu vârsta, melanocitele produc tot mai puţin pigment până ce firul de păr devine alb. Statistic, se apreciază că în jurul vârstei de 50 de ani, aproximativ 50% din populaţie are deja peste 50% din firele de păr albe.

Albirea cauzată de anumite afecțiuni

Momentul începerii procesului de albire este dictat genetic, dar poate fi şi accelerat sau amânat de o serie de factori. Anumite afecţiuni medicale (boli tiroidiene, deficienţa de vitamine B12 şi/sau acid folic, carenţe de cupru, anemia sau vitiligo) duc la albire prematură.

Albirea cauzată de stres

Stresul sau şocurile emoţionale puternice duc și ele la albirea părului. De data aceasta, e un alt tip de albire. Cercetătorii de la Universitatea Columbia și de la Universitatea Miami au analizat mostre de păr de la voluntari și au putut calcula momentul exact de la care părul unei persoane a început să se albească. Apoi au întrebat voluntarii respectivi cum s-au simțit în perioadele respective, dacă au trecut prin evenimente stresante. Momentele au coincis.

Oamenii de știință citați de medicalxpress.com au mai observat că unele fire erau albe doar la vârf, nu și la rădăcină, ceea ce sugerează să părul crescut alb la un moment dat putea reveni pe parcurs, crescând de la rădăcină, la culoarea sa naturală. Momentul în care părul își revenea la culoarea inițială a coincis, conform chestionarelor, cu perioadele de concediu, când oamenii erau mai relaxați și mai puțin stresați.

Concluzia este aceea că părul care a albit din cauza stresului (nu din cauza naturale) poate reveni la nuanța inițială dacă factorii de stres sunt eliminați.

Alimentația are vreo influență?

Stilul alimentar joacă un rol important în prevenirea sau încetinirea procesului de albire. Prin ajustarea dietei se poate creşte nivelul de melanină al organismului. În acest sens, consumă multe fructe şi legume bogate în vitaminele A, B, magneziu, cupru sau iod. Poţi testa nivelul cuprului în sânge şi, dacă e scăzut, e bine să iei suplimente alimentare sau să mănânci mai multe cereale, ciuperci, linte, alune. Ficatul reprezintă una dintre cele mai bogate surse de cupru din alimentaţia noastră. De asemenea, redu stresul, apelând la remedii din plante cu efect relaxant, odihneşte-te mai mult şi fă sport în aer liber.

Mai multe