Vrei ca iubitul tău să fie fericit în relaţie? Apreciază-i eforturile şi fii recunoscătoare

21 octombrie 2020 19:01   Fapt divers
Ultima actualizare:

Unul dintre aspectele cele mai importante într-o relaţie de cuplu este aprecierea. O căsnicie fericită fără apreciere este aproape imposibilă. Cu cât o femeie îşi arată recunoştinţa, aprecierea faţă de partenerul ei, cu atât acesta va oferi mai mult, va încerca să fie o persoană mai bună în relaţia cu ea.

Multe femei sunt recunoscătoare partenerilor lor pentru ceea ce fac  aceştia în relaţie, dar nu ştiu să-şi arate recunoştinţa, nu spun "mulţumesc". Deşi recunoştinţa, aprecierea se pot manifesta prin gesturi, aceste sentimente trebuie exprimate şi verbal. Reprezentaţii sexului puternic sunt , în esenţă, firi simple care reacţionează la gesturi simple. Iar un simplu "mulţumesc" din partea partenerei de viaţă în momentul în care face ceva bine va fi cu siguranţă apreciat de bărbat. Mai mult, îl va ajuta să-şi consolideze sentimentul de utilitate, dar îl va face şi să înţeleagă în profunzime scopul sau relaţia de cuplu: crearea unui mediu cald, tandru, înţelegător şi, per asamblu, fericit.

Aşadar, unul dintre gesturile pe care nicio femeie căsătorită care îşi doreşte un mariaj fericit nu ar trebui să le uite este să mulţumească sincer pentru eforturile depuse de partenerul ei de viaţă

Mai multe