Vrei să fii respectat, atunci învață să refuzi. Iată ce ne sfătuieşte psihologul Daniela Dumitrescu

În viaţă, oricât de dragi ne-ar fi anumiţi oameni, trebuie să învăţăm să spunem şi nu. Dacă nu ştii să spui „nu” şi să pui limite și obișnuiești să le faci pe plac celorlalţi sperând că astfel te vor respecta, vei fi într-un final dezamăgit. Pentru că oamenii cărora le faci constant pe plac, încep să ia gesturile tale ca atare şi în loc să te respecte pentru efortul tău, ajung să te valorizeze mai puţin. Iată ce ne sfătuieşte Daniela Dumitrecu, psiholog clinician şi psihoterapeut, în articolul de mai jos:

"Primesc adesea în cabinet oameni care se plâng că nu sunt respectați, deși fac o mulțime de lucruri  pentru ceilalți, ajută pe toată lumea, se lasă pe ei pentru a fi alături de ceilalți, iar atunci când ei au nevoie de ajutor, ce să vezi, lumea este foarte ocupată.

Nu renunţaţi la voi făcând pe plac celorlalţi

Aici avem un mecanism aproape clasic, prin care făcând pe placul celorlalți, renunț la mine. Prin urmare, dacă renunț eu la mine, de ce ceilalți m-ar alege? Doar pentru că eu îi aleg pe ei? Păi dacă eu îi aleg mereu pe ei, devine evident faptul că ei sunt mai importanți, așa că se simt îndreptățiți să se plaseze deasupra mea, că doar eu i-am pus acolo.

După ce oameni înțeleg oarecum ideea, mai ales că circulă tot felul de citate despre „respectă-te pe tine însuți”, întrebarea care se ridică este: „Bine, dar cum să fac asta?” Răspunsul este simplu: prin refuz. „A, păi nu pot să refuz, ce-o să zică lumea dacă îi refuz?” Lumea o să zică: „În sfârșit ai început să te respecți!” – doar că nu prin cuvintele astea. Mai întâi o să fie surprinsă, pentru că tu erai altfel, o să încearcă să se împotrivească și să te aducă înapoi la cel/cea care erai, iar apoi o să accepte și o să-și schimbe atitudinea. Adică – o să înceapă să te respecte!

Jacques Salomé vorbește despre cele 4 verbe esențiale într-o relație: „a cere”, „a da”, „a primi”, „a refuza”. Dacă am reuși să învățăm să le folosim într-o manieră relațională, viața noastră ar fi mult mai ușoară. Dacă la „a da” și la „a primi” stăm relativ mai bine, dar nu spectaculos, la celelalte două verbe avem dificultăți serioase, întreținute de tot felul de prejudecăți și pattern-uri educaționale („nu este frumos să refuzi”, „mai bine lași de la tine”, „tăcerea e ca mierea” etc.). Oamenii nu înțeleg că a refuza face parte din echilibrul vieții relaționale și că dificulatea de a o pune în practică atrage după sine o cascadă de mecanisme psihice greu de gestionat.

În concluzie, vrei să fii respectat, atunci învață să refuzi. Dar nu într-o manieră agresivă și răutăcioasă, ci clar, asumat, poziționat, făcând diferența între persoană și cererea care o face către tine: refuz ceea ce-mi ceri, dar nu te refuz pe tine. Atunci când refuz trebuie să am în vedere că nu o fac din răzbunare, din frică, din demonstrativitate, ci din libertatea de a mă arăta așa cum sunt, din respectul pe care eu îl am față de mine, din verticalitatea poziției mele. Refuz nu ca să-l pedepsesc pe celălalt, ci din dorința de a mă arăta, nu ca să-l fac să sufere, ci ca să mă exprim față de ceea ce-mi propune. Atunci când eliberez refuzul de agresivitate, răzbunare, pedeapsă încep să văd în refuz o manieră sănătoasă de echilibrare a relației. Ori de câte ori simt că celălalt îmi atinge limitele, am acest instrument de calibrare relațională prin care îi transmit celuilalt că atinge zona mea de toleranță. Acest demers de stabilire a propriilor granițe (pe care nu trebuie celălalt să le intuiască, ci trebuie noi să i le arătăm) nu are nimic agresiv în el.

Încercați să faceți acest exercițiu în care să desprinde-ți agresivitatea din refuz și să-l vedeți ca mijloc de construire a respectului de sine. Pentru că respectul se câștigă prin refuz, nu prin agresivitate", a spus Daniela Dumitrescu, psiholog clinician, psihoterapeut CBT & Schema Therapy, specialist comunicare relațională și președinte-fondator al Institutului de Formare și Educare Relațională, precum și autoarea blogului Fericiți cei ce comunică.