Zborul unui avion din Suedia a fost anulat din cauza unui şoricel

17 august 2011 2:37   Fapt divers
Ultima actualizare:

Un musafir nepoftit a făcut probleme echipajului unui avion care ar fi trebuit să plece din Sockholm către Chicago.

La bordul unui Airbus 330 al companiei SAS a fost văzut un şoricel, motiv pentru care zborul a fost anulat.

"Din motive de siguranţă, un avion nu decolează atunci când un şoarece este la bord", a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Anders Lindstroem.

Lindstroem a declarat că un şoarece la bordul unei curse lungi poate fi foarte periculos. Pe lângă faptul că poate speria pasagerii, acesta poate ajunge la cabluri şi poate cauza o defecţiune tehnică ce ar periclita zborul avionului.

Cei 250 de pasageri au fost foarte înţelegători. Compania a anunţat că după capturarea rozătorului, avionul va fi supus unei inspecţii tehnice riguroase.

Mai multe