Farsa anului: răzbunare pe Facebook!

29 decembrie 2009 13:16   Actualitate
Ultima actualizare:

Foarte puţini ştiu identitatea personajelor din această poveste, însă răzbunarea unui puşti american pe sora sa a stârnit hohotele de râs ale internauţilor din toată lumea.

Pe scurt, iată cum stau faptele: un băiat pe nume Chris, care nu pare să aibă mai mult de 14-15 ani a dosit în camera sa un pachet cu 12 doze de bere. (Ni s-a întâmplat tuturor măcar o dată...) Din nefericire, sora lui, Katie, a aflat şi, normal, l-a turnat părinţilor. Efectul: Chris nu mai iese nicăieri cu prietenii timp de trei luni. De la şcoală se duce direct acasă.

Evident, Chris a căutat o cale să i-o plătească surorii sale. Şi a reuşit cu vârf şi îndesat: puştiul a descoperit în camera surorii sale o listă cu toţi cei cu care fata se cuplase, cu aceia cu care dorea să fie şi, mai ales, cu detalii picante. Chris a scanat pagina cu pricina şi... a postat-o pe Facebook - cu tag-uri puse la toţi băieţii din listă, plus toţi cei pe care îi mai ştia. Ce a ieşit vedeţi mai jos (traducerea se află în josul fotografiei). Poate că nu a fost cea mai elegantă răzbunare, însă rezultatul şi comentariile fac toţi banii...

Katie avea o listă cu zece nume de băieţi şi "obiective", cu trmen de îndeplinire luna aprilie 2010. Ne abţinem de la traduceri complete, dar ar trebui să ştiţi că "finger" înseamnă "deget", "HJ" e prescurtarea lui "hand job" ("lucru manual", pentru cei mai sfioşi), "kiss" e sărut, "titty bang" se referă la atingerea sânilor, "V-card" înseamnă, literal, "card de virginitate" (adică sexul iese din discuţie), iar "he ate me out" se referă la practica sexuală cunoscută şi sub numele de cunnilingus.

Replica lui Chris scos pe tuşă pentru trei luni, e absolut mortală: "De vreme ce în următoarele trei luni tot ce fac acum şi în viitor implică statul în faţa calculatorului, m-a gândit azi la o mică răzbunare. (...) Acum câteva zile m-am decis să plec la vânătoare prin camera ei şi am găsit ceva special ascuns în şifonier. Chestia asta o să-mi facă următoarele două luni şi jumătate suportabile.

Doamnelor şi domnilor... soră-mea e o curvă."

Iar comentariile, cum spuneam, fac absolut toţi banii:

Adrian (primul de pe lista fetei): "De ţinut minte: nu te cupla cu Katie"

Nathan: omg ("oh my God!")

Brian: HOLY SHIT (nu e cazul să mai traducem)

Britney: Chris, chiar cred că ar trebui să ştergi asta, e FOARTE greşit, din FOARTE multe puncte de vedere. Din partea ta e un gest nesimţit. Din capul locului, TU eşti de vină pentru că aveai bere în cameră. Încearcă să creşti şi să te maturizezi şi să nu mai fii un NESIMŢIT.

Katie (sora lui Chris): ŞTERGE CHESTIA ASTA ACUM! CE DRACU E CU TINE?!

Chris: Şi ce-o să faci? O să mă spui mamei şi tatei că ţi-am pus lista cu m...i pe facebook? Du-te să le zici.

Katie: TOATĂ LUMEA, ŞTERGEŢI-VĂ TAG-URILE! CHRIS, ŞTERGE TAG-URILE, ALTFEL TE BAT RĂU. ŞTERGE POZA ASTA ACUM!!!!! RĂSPUNDE LA TELEFON!

Chris: Îmi place facebook cum îţi place ţie p...a

Alte întâmplări cu farse şi farsori:

Farsă penală cu ketchup pe post de sânge

Farsă TV în Rusia: de la glumă la cafteală

Meteoritul din Letonia, o farsă a unei societăţi de telecomunicaţii

S-a dat drept elevă pentru a-l prinde pe soţul pedofil

Farsa zilei: "Tom Hening Ovrebo s-a călugărit!"

Mai multe