Fereşte-ţi copilul de pericolele iernii
Afară e furtună de zăpadă şi copiii sunt în vacanţă. Micuţii te bat la cap tot timpul să iasă afară la săniuş. Înainte de a mai apuca să spui "da" sau "nu", copilul e deja îmbrăcat, gata să iasă la joacă. Însă e copilul tău pregătit? Îţi dăm câteva sfaturi pentru siguranţa copilului tau chiar dacă îl ţi acasă sau merge în tabără.
Ai grijă să-i fie călduţ tot timpul
Indiferent ce fel de sport practică în această iarnă, este important ca micuţului tău să îi fie cald. Hainele şi un echipament corespunzător te vor ajuta în acest sens.
Îmbracă-l în mai multe rânduri de haine, dar să nu-i fie strâmte, dacă nu ai unele din materiale special pentru sezonul de iarnă.
De asemenea, nu uita de fes, mânuşi şi încălţămintea impermeabilă. Corpul copilului tău trebuie să se menţină cald. Cu cât e îmbrăcat mai bine, cu atât va rezista mai mult afară.
Când corpul lui are o temperatură corespunzătoare, nu va mai consuma atât de multă energie încercând să se încălzească. Astfel, copilul tău va dispune de energia maximă ca să se distreze.
Asigură-te că nu are şireturi care să se agaţe de sanie, schiuri şi alte echipamente. Şireturile pot cauza răni grave aşa că îndepărtează-le de la glugă sau din zona gâtului şi scurtează-le pe cele de la geacă sau încălţăminte. Foloseşte fulare scurte şi bagă-le pe sub geacă.
Protejează-l şi iarna de soare
Chiar dacă pare ciudat nu uita nici măcar iarna de crema de protecţie solară (cu un factor de protecţie de minim 15) la schiat, săniuş, patinat.
Razele solare reflectă lumina de pe zăpada strălucitoare şi de pe gheaţă pe faţa copilului tău, aşa că dă-i cu cremă pe faţă şi cu balsam de buze (chiar dacă afară este înnorat).
Nu-l trimite la săniuş cu improvizaţii
Tipul de sanie:
- Foloseşte o sanie robustă care să poată fi dirijată uşor;- Scaunul trebuie să fie stabil;- Nu folosi niciodată sănii improvizate acasă, pungi de plastic sau bărci gonflabile deoarece sunt periculoase şi greu de manevrat;- Nu folosi niciodată o sanie care are margini ascuţite.
Înainte să se dea pe gheaţă:
- Asigură-te că în faţa copilului tău nu mai e nimeni de care se poate lovi;- Aşează-l în fund pe sanie, nu pe burtă sau pe spate deoarece poate pierde controlul mai uşor şi se poate accidenta.
Unde să se dea cu sania:
- Asigură-te că pârtia nu este prea abruptă şi că e acoperită cu zăpadă, nu cu gheaţă;- Evită locurile cu tufişuri, copaci sau stânci;- Mergi cu el pe pârtie doar în timpul zilei sau în zone foarte bine luminate.
Lasă-l să patineze doar în locuri amenajate
- Du-l să patineze numai în locuri special amenajate unde este în siguranţă;- Ai grijă să rămână în perimetrul desemnat tot timpul;- Trebuie să patineze în aceeaşi direcţie cu restul persoanelor;- Asigură-te că are destul loc să se mişte;- Nu trebuie să aibă bomboane sau gumă în gură pentru că se poate îneca;- Dacă joacă hochei, nu îl lăsa să intre pe gheaţă fără un echipament corespunzător.
La schi numai cu echipament corespunzător
- Ai grijă să poarte echipament care i se potriveşte perfect, inclusiv cizmele, schiurile, apărătoarele pentru gât şi genunchi şi cască de protecţie;- Alege tu locul în care schiază - începe cu pantele mai uşoare şi creşte gradul de dificultate pe parcurs ce copilul se obişnuieşte;- Fii atent la ce se întâmplă în jurul lui şi evită ciocnirea cu ceilalţi;- Specialiştii nu recomandă snowboardingul copiilor sub 7 ani.
4 sfaturi pentru vacanţa la munte
Majoritatea părinţilor care doresc să îşi lase copilul într-o tabără la munte, îşi pun deseori întrebarea "Ce ar trebui să îi pun în bagaj copilului?". Uite câteva sfaturi ce vă vor ajuta în ceea ce priveşte alegerea hăinuţelor pentru bagajul copilului.
1 La aranjarea bagajului e necesar să participe şi copiii, astfel le puteţi oferii informaţii legate de hăinuţe; în ce momente ale zilei şi la ce fel de activităţi îşi pot purta.
2 Nu încărcaţi bagajul cu articole de îmbrăcăminte nepotrivite.
3 Alegeţi haine groase, neapărat căciulă, mânuşi şi fular.
4 În cazul în care copilul se află sub medicaţie, e necesar să se facă o listuţă pe care să se scrie ce pastile trebuiesc luate cum şi la ce ore, şi înştiinţat supraveghetorul de medicaţia copilului.
Bagajul pentru tabără
- lenjerie de corp;- pijama;- şosete;- tricouri;- bluză pe gât;- trening;- pantaloni groşi;- bluze groase;- costum de ski;- căciulă;- mânuşi;- încălţări de iarnă;- ochelari de ski.