Ferguson şi Platini atacă campania de achiziţii a lui Real

6 septembrie 2009 18:21   Actualitate
Ultima actualizare:

de Elsion Vaso

Preşedintele UEFA, Michel Platini, şi antrenorul echipei Manchester United, Alex Ferguson, au criticat sâmbătă în ziarul spaniol Marca echipa Real Madrid pentru transferurile de peste 250 de milioane de euro realizate în această vară.

'Florentino Perez (patronul lui Real - n. red.) vrea să câştige tot şi de aceea a adus atâtea vedete... Vom vedea însă ce se va întâmpla în mai, când va avea loc finala Ligii Campionilor la Madrid', a spus Platini.

'Istoria fotbalului arată că nu întotdeauna competiţiile sunt câştigate de marii jucători', a declarat vineri Platini, cu ocazia unei reuniuni a antrenorilor cluburilor de elită, la sediul UEFA.

După aducerea lui Cristiano Ronaldo, Kaka, Karim Benzema, Xabi Alonso, Alvaro Arbeloa şi Raul Albiol, gruparea madrilenă îşi doreşte să se impună în acest sezon în Liga Campionilor chiar pe stadionul său, Santiago Bernabeu.

În ceea ce-l priveşte, Ferguson a afirmat pentru Marca: 'Nu cred în tot ceea ce reprezintă acest Real, deşi îl respect'. Potrivit lui, 'este evident că toţi aceşti mari jucători vor asigura un fotbal bun şi că le vor aduce momente frumoase suporterilor. Numai că Pellegrini (antrenorul lui Real - n. red.) încă nu a format o echipă'.

Mai multe