Fetelor, cine vă mai pune acum silicoane-gigant?
A modelat sânii unora dintre cele mai sexy femei din România, iar acum aceleaşi mâni au fost încătuşate. Medicul estetician Kasem Abu Bakr (32 de ani), cel care a "refăcut-o" pe Nicoleta Luciu după sarcina cu tripleţi, a fost luat pe sus de mascaţi şi dus în arest pentru 24 de ore. El este acuzat că a pus silicoane "la negru", la cel puţin 140 de femei.
Abu Bakr Kasem a devenit cunoscut peste noapte, după ce fostul iepuraş playboy Nicoleta Luciu s-a dat pe mâna acestuia pentru a redeveni femeia care a înnebunit mii de bărbaţi cu formele apetisante. Vedeta a fost foarte mândră de noua ei pereche de sâni siliconaţi, a câte 500 de grame fiecare.
Numai că medicul, pe jumătate român, a intrat în atenţia poliţiştilor de la crimă organizată întrucât opera fără chitanţă. Oamenii legii spun că, din 2011 şi până acum, Abu Bakr Kasem a operat în jur de 140 de femei, pentru fiecare intervenţie încasând între 4.500 şi 7.500 de euro. Banii, pe care uita să-i mai trecă şi pe la contabilitate, i-au intrat direct în cont, fără să mai fie plătite taxele şi impozitele aferente. Se pare că ar fi vorba de o sumă totală de 300.000 de euro, potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpress.
Născut dintr-un tată palestinian şi o mamă româncă, medicul Kasem şi-a împărţit viaţa între cele două ţări. Absolvent al Facultăţii de Medicină în 2004, el şi-a continuat specializările atât în România, cât şi în străinătate, prin diverse congrese şi traininguri. Kasem obişnuieşte să-şi opereze pacientele într-un stil inedit: ascultă muzică orientală, care îl ajută să se concentreze mai bine, după cum a declarat medicul într-un interviu exclusiv acordat reporterilor Click! la începutul acestui an.
Până acum el a operat la sâni nu mai puţin de 10.000 de persoane, printre care nume celebre. În zilele următoare, Nicoleta Luciu sau Laurette sunt aşteptate la poliţie pentru a fi audiate în calitate de martori. Deşi vedetele i-au făcut din plin reclamă doctorului la tv pentru silicoanele puse, ele susţin că au plătit bani grei pentru intervenţii. Luciu - 22.000 de euro. Laurette - 3.500 de euro.
Luciu a plătit 22.000 € pentru mai multe operaţii
Nicoleta Luciu , 31 de ani, a scos din buzunare 22.000 de euro pentru a-şi recăpăta formele, după naşterea tripleţilor.
Ea plătit 2.100 de euro pentru a avea un ten mai luminos, şi-a eliminat imperfecţiunile feţei cu ajutorul laserului, şi-a scos cearcănele şi pistruii. Nicoleta a urmat şi un tratament de sculptare cu laser a corpului, prin care a fost arsă grăsimea în exces, intervenţie care a a costat 4.800 de euro.
Nicoleta a mai vrut şi o epilare definitivă pe tot corpul pentru care a dat 3.900 de euro. 6.000 de euro a plătit pentru o pereche de sâni nou-nouţi, cântărind 600 ml, şi 2 600 de euro pentru scoaterea varicelor cu laserul şi eliminarea vergeturilor.
Laurette: «Am dat 3.500 € pe sânii noi»
Cea mai recentă vedetă pe lista clientelor cunoscute ale medicului estetician reţinut pentru evaziune fiscală este Laurette, 28 de ani. Mulatra a vrut silicoane, pentru că alăptase şi sânii i se lăsaseră. Implanturile ei sunt chiar mai mari decât cele ale lui Luciu, de 650 de ml.
Pentru intervenţie ea a scos din buzunare 3.500 de euro. "Eu una sunt mulţumită de noile mele silicoane. Am mers la doctorul acesta pentru că alţii nu au vrut să mă opereze.Îmi doream silicoane foarte mari şi le era frică să mi le pună ca să nu am complicaţii. Am plătit pentru intervenţie 3.500 de euro, am şi factură", ne-a declarat Laurette.