"Fiica lui Putin ar trebui expulzată din Olanda!"
Furia olandezilor, care au pierdut 193 de oameni după ce proruşii au doborât avionul malaezian, a atins cote maxime. Primarul unui oraş olandez a spus chiar că fiica lui Vladimir Putin, care locuieşte în Haga, ar trebui expulzată.
La şase zile de la tragedia aviatică din Ucraina, în care 298 de oameni au murit, primele 40 de sicrie cu trupurile neînsufleţite ale pasagerilor au fost aduse în Olanda, unde vor fi identificate. Miercuri a fost o zi extrem de dureroasă pentru olandezi, ţinând cont că ei au cea mai mare pierdere: 193 de morţi. Îndurerat şi furios, în acelaşi timp, primarul oraşului olandez Hilversum, Pieter Broertjes, a cerut, într-o intervenţie la un post de radio, ca fiica preşedintelui rus, Vladimir Putin, să fie expulzată din Olanda. Ulterior, primarul şi-a cerut scuze pentru comentarii, afirmând că cerinţa sa “nu a fost înţeleaptă”, dar a venit “din sentimentul de neputinţă”.
Maria Putin, în vârstă de 28 de ani, trăieşte în Haga de mai mult timp, alături de partenerul ei olandez, Jorrit Faassen (34 de ani), potrivit dailymail.co.uk. Cuplul s-ar fi căsătorit în 2009, dar nu există documente oficiale care să confirme această informaţie. Faassen este, în prezent, manager la o firmă rusească de consultanţă, anterior el lucrând la Gazprom. Cei doi ar locui într-un penthouse pe două etaje, într-o clădire de lux din Voorschoten, suburbie a oraşului Haga. Potrivit jurnaliştilor britanici, ei ar fi plătit pentru apartament 292.000 de lire sterline, iar cartierul în care locuiesc se numeşte “Crimea”.
Ştiind că fiica lui Putin locuieşte lângă Haga, activiştii anti-Putin din Olanda au postat pe reţelele de socializare adresa acesteia şi au îndemnat oamenii să meargă acolo şi să protesteze: “Drag popor olandez, dacă vreţi s-o vizitaţi pe fiica lui Putin, uitaţi adresa!”. Se pare, însă, că apartamentul este gol, potrivit ziariştilor britanici, care spun că, miercuri seară, n-a răspuns nimeni la uşă. Deşi majoritatea vecinilor n-au vrut să vorbească despre Maria Putin, unii au spus că, anul trecut, preşedintele rus şi-a vizitat fiica în Olanda şi l-au văzut chiar la un supermarket din zonă.
Nici o poză cu Maria Putin în presa rusă
Se spune că Vladimir Putin devine paranoic atunci când vine vorba de siguranţa fiicei sale. Tocmai de aceea el nu i-a permis Mariei să apară în vreo fotografie în presa rusă, de când a devenit adult. Mai mult, când tânăra s-a înscris la facultate, a fost obligată de tatăl ei s-o facă sub alt nume.
Rebel prorus: "Noi am doborât zborul malaezian"
Un separatist prorus a declarat pentru publicaţia italiană “Corriere della Sera” că ei au fost cei care, în 17 iulie, au doborât cu o rachetă zborul MH 17, Amsterdam-Kuala Lumpur. “«Am doborât un avion către Kiev», ne-a spus superiorul nostru. Am crezut că aveam în vedere piloţi ucrainieni, în schimb, am găsit civili decedaţi. Toţi acei săraci oameni cu bagaje, cu siguranţă, nu aveau nici o legătură cu armata”, a declarat rebelul prorus. “Oamenii mei şi cu mine ne uitam după paraşute pe sol şi în copaci. Dintr-o dată, am văzut o bucată de material. Sub ea, se afla trupul unei fetiţe. A fost oribil. Atunci mi-am dat seama că era un avion cu civili, nu unul militar”, a mai spus bărbatul.