Fiica şi-a omorât mama pentru 20 miliarde de euro. Povestea adevărată a morţii celei mai bogate femei din Monaco

24 iunie 2014 17:47   Actualitate
Ultima actualizare:

Mai ceva ca în filme! Sylvia, fiica celei mai bogate femei din Monaco, Hélène Pastor, a fost arestată luni. Ea ar fi comandat, împreună cu soţul său, Wojciech Janowski, asasinarea mamei miliardare.

Miliardara Hélène Pastor, de 77 de ani, din Monaco îşi conducea cu mână de fier imperiul financiar de pe Coasta de Azur. Din averea sa de 20 miliarde de euro, nu dădea copiilor ei, Sylvia (53 de ani) şi Gildo (47 de ani), decât 500.000 de euro pe lună.

Moartea ei fulgerătoare, după ce a fost ciuruită de gloanţe în limuzina ei, în ziua de 6 mai, la Nisa, a provocat un şoc în întreaga lume. S-a crezut iniţial că a fost executată de mafioţi italieni.

Poliţia a arestat 20 de persoane implicate în asasinarea miliardarei. Printre acestea se află fiica ei, Sylvia, şi soţul acesteia, Wojciech Janowski (65 de ani), bănuiţi de poliţişti că ar fi comandat asasinatul.

După moartea Hélènei Pastor, averea ei colosală revenea în sfârşit fiicei şi fiului. Deviza Hélènei era “să construieşti şi niciodată să vinzi” şi ţinea cu dinţii de moştenirea pe care o primise de la tatăl său, decedat în 1990. Între cei 20 de arestaţi se află atât asasinul, cât şi cei care au comandat şi au intermediat comanda asasinatului.

Ei au fost descoperiţi din aproape în aproape după ce făptaşul a fost surprins de camerele de supraveghere. Unul dintre intermediari menţinea legătura telefonic cu ginerele Wojciech Janowski, un specialist în nanotehnologie şi consul onorific al Poloniei în Monaco, potrivit TF1. Arma crimei, o puşcă de vânătoare, nu a fost găsită încă.

Mihaela Rădulescu, prietena miliardarei

Vedeta de televiziune Mihaela Rădulescu (44 de ani) a fost prietenă cu Hélène Pastor, care era supranumită “viceprinţesa de Monaco”. Miliardara era apropiată atât de românca noastră, cât şi de Prinţul Albert de Monaco şi familia acestuia.

Mai multe