Filmul "Eu când vreau să fluier, fluier" va reprezenta România la premiile Oscar - VIDEO

14 august 2010 13:10   Actualitate
Ultima actualizare:

Decizia a fost luată de un juriu format din: Eugenia Vodă - critic de film şi realizator TV, Magda Mihăilescu - critic de film, Cristina Corciovescu - critic de film, Mihai Chirilov - critic de film, director artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania, Dana Duma - critic de film, Dinu Tănase - director de imagine, regizor şi Eugen Athanasiu - critic de film.

Lungmetrajul a primit "Marele Premiu al Juriului", după ce a obţinut şi distincţia "Alfred Bauer", oferită pentru noi perspective în arta cinematografică, la gala Festivalului de Film de la Berlin.

Citeşte mai multe despre filme şi actorii tăi preferaţi în rubrica Cinepremiere

Sinopsis:

Pelicula spune povestea lui Silviu (George Piştereanu), un băiat ce a stat 4 ani într-un penitenciar pe malul Dunării, şi care, cu 5 zile înainte de eliberare, primeşte o vizită neaşteptată.

După foarte mult timp, mama lui s-a întors din Italia şi acum vrea să-l ia cu ea şi pe fratele mai mic a lui Silviu, Marian, pe care el l-a crescut ca pe un fiu.

Citeşte şi:

"Eu când vreau să fluier, fluier" a avut premiera în România - VIDEO

Iată un film românesc, ce cu siguranţă nu te va lăsa rece: "Eu când vreau să fluier, fluier"Un film românesc a câştigat Ursul de Argint, la Berlin!

Astfel, cele 5 zile se transformă într-o eternitate, mai ales că băiatul trebuie să găsească o soluţie. Lucrurile se complică în momentul în care Silviu se îndrăgosteşte de Ana (Ada Condeescu), studentă la Sociologie, venită în practică la penitenciar.

Presat de timp şi copleşit de emoţii, Silviu închide ochii.

Libertatea, vântul, drumul, primul sărut. Din acest moment i se poate întâmpla orice...

Mai multe