Fiul lui Bercea Mondial a băgat o femeie în spital
Din primele date se pare că scandalul între familia lui Bercea Mondial şi sora lui, Lucreţia, a pornit de la o casă pe care au vrut să o cumpere amândoi. Conflicul a luat amploare aseară atunci când copiii lui Bercea au pătruns în casa mătuşii lor având asupra lor o sabie, au distrus geamurile şi uşile locuinţei, şi au lovit-o cu pumnii şi picioarele pe femeia de 40 ani, informează Adevărul de Seară Slatina.
A început apoi o urmărire ca în filme pe străzile oraşului Drăgăneşti-Olt, în urma căreia o altă femeie a fost rănită şi a ajuns la spital.
„Poliţiştii au intervenit pentru aplanarea stării conflictuale, fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, lovire, distrugere şi port ilegal de armă albă", a spus Roxana Filip, inspector principal de poliţie.
Scandalul între neamuri a continuat şi astăzi. Poliţiştii fac cercetări la faţa locului.