"Flocea", rechemat după 10 zile pe banca Ceahlăului

24 septembrie 2009 8:27   Actualitate
Ultima actualizare:

Preşedintele de onoare al formaţiei Ceahlăul Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a declarat, joi, că în urma eliminării echipei sale din Cupa României a ajuns la concluzia că revenirea lui Florin Marin pe banca tehnică ar fi benefică pentru nou-promovata în Liga I. Tehnicianul fusese demis în urmă cu zece zile.

"După înfrângerea din Cupă am făcut o analiză şi am ajuns la concluzia că nu trebuie să stricăm ce a fost bun la echipă. De comun acord cu Viorel Mestecăneanu (n.r. preşedintele CA Ceahlăul) am luat decizia de a-l aduce înapoi la echipă pe Florin Marin. În cursul zilei de mâine, domnul Marin îşi va relua atribuţiile pe care le-a avut şi înainte", a spus Gheorghe Ştefan.

"Când am plecat am spus că voi reveni oricând cu plăcere la Ceahlăul. M-am simţit bine la Piatra Neamţ şi am colaborat bine cu cei din conducere", a fost reacţia lui Florin Marin, care va sosi joi la Piatra Neamţ, iar vineri dimineaţa va conduce primul antrenament de la revenirea sa la echipă.

Preşedintele de onoare al echipei Ceahlăul Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, declara, la data de 11 septembrie, că îi va demite pe antrenorul Florin Marin şi pe directorul executiv Ioan Mironaş pentru că le-a cerut să scoată echipa de pe teren în timpul meciului de la Braşov, iar aceştia nu s-au conformat. Trei zile mai târziu, Florin Marin anunţa că şi-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu nemţenii, după ce în prealabil refuzase o funcţie în organigrama clubului, dar şi după ce lăsase să se înţeleagă că nu va refuza o eventuală revenire pe banca tehnică a nou-promovatei.

Mai multe