Florin Călinescu a revenit pe platourile de filmare: «Îmi doresc să duc proiectul la bun sfârşit»
Florin Călinescu a decis să revină pe platourile de filmare, după ce şi-a pierdut fiul cel mic, pe Luca (24 de ani). Tânărul a fost găsit spânzurat, în luna aprilie, într-o cameră de hotel la Praga.
Actorul a fost nevoit atunci să întrerupă înregistrările pentru noul serial, Tanti Florica. Acum, Florin Călinescu, cel care dă viaţă ineditului personaj, a reluat filmările pentru acest proiect în Studiourile MediaPro din Buftea.
„Îmi place acest proiect şi îmi doresc să-l duc la bun sfârşit, mai ales pentru că de ProTv mă leagă o colaborare veche, pe care am început-o încă din 1995", a declarat Florin Călinescu.
Sitcomul va fi difuzat din toamnă la Pro TV. Acest rol îi oferă lui Florin Călinescu şansa de a-şi arăta o latură sensibilă, de vreme ce intră în pielea unei mame iubitoare, văduvă, pentru care familia reprezintă cel mai important lucru din lume.