Florin Lovin, operaţie la genunchi şi şase luni 'pe bară'

14 septembrie 2009 18:21   Actualitate
Ultima actualizare:

Mijlocaşul român Florin Lovin, care evoluează în Germania la echipa Munchen 1860, a fost supus astăzi unei intervenţii chirurgicale la genunchi, care a durat 90 de minute, iar jucătorul va sta în afara gazonului aproximativ 6 luni, informează NewsIn.

"Este foarte trist ce se întâmplă cu Florin, pentru că el intrase foarte bine în echipă. Era important la mijlocul terenului, iar pentru noi este o pierdere mare. El e apreciat de colegi şi am văzut că ultima victorie din campionat a fost obţinută de băieţi şi pentru el. Acum s-a operat şi va sta cam 6 luni în afara gazonului. Sperăm să revină mai repede", a spus antrenorul celor de la Munchen 1860.

Mijlocaşul român de la TSV Munchen 1860, Florin Lovin, a suferit o ruptură a ligamentelor anterioare încrucişate la genunchiul stâng  în minutul 6 al al partidei de sâmbătă după-amiază cu Greuther Furth, scor 3-1. Românul s-a accidentat în urma unui duel cu Mokhtari şi a fost înlocuit imediat din cauza durerilor puternice pe care la acuza la genunchiul stâng.

Fostul jucător al Stelei s-a transferat iniţial, în vară, la TSV Munchen şi are un contract pe trei sezoane cu gruparea germană, iar în primele cinci etape din 2.Bundesliga evoluase ca titular, inclusiv în jocul cu Greuther Furth.

Mai multe