Florin Salam, despre soţia decedată în urmă cu trei ani: «Știu că mi-e dor, dar încerc să suport acest dor»

17 aprilie 2012 5:25   Actualitate
Ultima actualizare:

Timpul scurs de la dispariţia celei ce i-a fost soţie nu a şters durerea din sufletul cântăreţului.

Florin Salam îi duce dorul mereu şi chiar are momente când plânge neconsolat după Ştefania.

"O simt că este tot mai aproape. Am încercat să accept ce mi s-a întâmplat. Am încercat că caut soluții de a ieși din situația asta. Nu m-am putut împotrivi lui Dumnezeu. Știu că mi-e dor, dar încerc să suport acest dor. Am puterea să suport. Poți avea lângă tine o femeie pe care o poți avea toată viața și care poate fi Raiul pe pământ. Ceea ce este ideal. Am avut norocul să cunosc această iubire. De multe ori nici nu trebuia să îmi spună că mă iubește, deși îmi spunea zilnic, dar o regăseam în privirea ei, acea iubire.

Dacă m-ar fi lăsat într-o cameră cu o mie de femei, eu aș fi ieșit de acolo, iar privirea mea ar fi căutat-o pe ea, la ieșire. Trebuie să îi dovedești că e totul pentru mine. Ștefania era, este totul pentru mine: este viața mea, copiii mei, părinții mei. Mi se întâmplă să mai plâng. Trebuie să-ți amintețte momentele frumoase și să-ți iei energie de acolo. În primul rând îmi amintesc privirea ei. Oriunde aș fi, orice ar face, ea este non-stop lângă mine", a spus el.

Ştefania a murit în urmă cu trei ani, la Spitalul Floreasca din Capitală, unde fusese internată din cauza unui blocaj renal. Ulterior, starea de sănătate a soţiei lui Salam s-a agravat, deoarece aceasta suferea şi de ciroză hepatică. Ştefania a încetat din viaţă pe 12 aprilie 2009, la vârsta de 29 de ani.

Mai multe