Florin Zamfirescu: «I-am dat Cătălinei maşina mea şi ea a vândut-o»

4 martie 2013 15:47   Actualitate
Ultima actualizare:

El, 63 de ani, un actor cu o reputaţie excelentă la Teatrul Odeon. Ea, 45 de ani, o actriţă la fel de cunoscută, care şi-a realizat cariera sub îndrumarea lui.

Timp de 20 de ani, Florin Zamfirescu şi Cătălina Mustaţă au format un cuplu frumos. Până în aprilie 2012, când au divorţat şi au făcut partajul în linişte, la notar. Ea a rămas cu vila de la Mogoşoaia, iar maestrul s-a mutat într-o garsonieră.

„Când am mers la notar să facem partajul, am hotărât să-i las totul, cu excepţia hainelor şi a unor obiecte din vilă, care îmi aparţin: canapele, un videoproiector, un pat şi foarte multe cărţi. Nu ar fi avut loc în garsonieră şi i-am cerut să le ţină acolo până o să găsesc un loc în care să le duc. De vreo câteva luni încerc să iau o parte din ele, dar nu am cu cine să vorbesc. Cătălina nu îmi mai răspunde la telefon şi nici la mesaje", spunea Florin Zamfierscu, pentru Click! în ianuarie. La aproape două luni de la acea declaraţie, talentatul actor o acuză pe Cătălina Mustaţă de lucruri mult mai grave, de furt.

„Am avut atâta încredere încât i-am lăsat maşina mea - după ce ea a făcut accidentul ăla cu maşina ei - iar ea a luat-o şi a vândut-o. Era pe firma noastră comună, din care, la divorţ, mi-a cerut să ies. Mi-a promis că, dacă ies din firmă, îmi vinde maşina pe o sumă modică. Ulterior mi-a spus că o vânduse. Când am văzut că fata asta frumoasă, manierată, talentată, cu care am stat 20 de ani împreună, mă fură şi minte în halul acesta, m-am întrebat cu cine am petrecut, de fapt, aceşti 20 de ani?", a spus Zamfirescu pentru „Tabu".

Însurat de trei ori, vrea să se căsătorească din nou

Actorul a divorţat anul trecut de a treia nevastă. „Cel mai greu divorţ al meu a fost primul. Asta pentru că eram foarte tânăr - aveam vreo 25 de ani - şi ni se născuse un copil", povesteşte Zamfirescu. „...A doua căsnicie, cu actriţa Valeria Sitaru, a fost cea mai simplă şi mai echilibrată. Am rămas în relaţii minunate, colegiale.

" Cu a treia, Cătălina Mustaţă, a stat 20 de ani şi crede că adevăratul motiv al divorţului a fost teama Cătălinei că după decesul actorului va trebui să împartă averea cu cei doi copii ai săi. „Dacă aş fi Becali sau Ţiriac, aş fi înţeles. Dar noi eram actori, câştigam cât să ne întreţinem, aveam o casă şi două maşini. E ridicol."

Actorul nu e speriat nicidecum de căsătorie. „Stai să vezi cât o să stau cu următoarea! Că eu am de gând să-mi refac viaţa; nu am motive să stau singur".

Mai multe