Fluturaşi de salarii «à la Boc»

12 octombrie 2010 17:37   Actualitate
Ultima actualizare:

Cei peste 1.000 de angajaţi ai unităţilor de învăţământ din Sighetu Maramţiei, judeţul Maramureş, au rămas muţi de uimire, luni, când au constatat că pe fluturaşul de salariu a apărut o rubrică nouă.

Aceasta este denumită „diminuare Boc" şi arată salariatului cu cât din salariu i-a fost tăiat prin reducerea de 25%. „Responsabil" de noua rubrică apărută pe fluturaşii de salarii este Ionică Prodaniuc, un informatician de 55 de ani, care a creat programul de calcul al salariilor.

„N-am ştiut pe moment cum să-i spun acelei rubrici şi am zis să o numesc «diminuare Boc», în loc de reducere cu 25%", a explicat bărbatul. Preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş, Liviu Marian Pop, a spus că va propune generalizarea rubricii în toate şcolile din ţară.

„Să vadă fiecare cadru didactic cât anume i s-a tăiat din leafă şi de către cine", a declarat Pop.

Mai multe