Focar de rabie în Sibiu: comuna Micasa, în carantină
Comuna sibiană Micăsasa a intrat în carantină de gradul III, după ce inspectorii DSVSA Sibiu au depistat că o vacă a murit de rabie (turbare).
Aceştia au fost alertaţi chiar de stăpânul animalului, iar inspectorii DSVSA spun că cel mai probabil vaca a murit după ce a fost muşcată de un alt animal sălbatic.
“În gospodăria respectivă mai există alte trei vaci şi doi viţei, care nu prezintă simptome de îmbolnăvire la această dată. Ancheta epidemiologica a stabilit că pe raza comunei Micăsasa au mai fost diagnosticate în anul 2008 alte patru cazuri de turbare la vulpe, în Fondul de vânătoare nr. 28, zonă în care se află şi această localitate. În consecinţă, în cazul apariţiei acestui caz de rabie, se presupune că bovina respectivă a fost muşcată de un animal sălbatic bolnav”, a precizat Ioan Penţea, purtător de cuvânt al DSVSA Sibiu, pentru Adevărul.
Mai mult, toate parsoanele care au intrat în contact cu animalul bolnav au fost supuşu unui tratament şi se află în afara oricărui pericol.
“Este vorba despre patru persoane, trei membri ai familiei respective şi medicul veterinar din localitate, care au fost preluaţi de cadrele medicale şi supuşi tratamentului specific, la această dată fiind în afara oricărui pericol”, a completat Ioan Penţea.
Cadavrul vacii a fost distrus la abatorul din Codlea, iar celelalte bovine din gospodarie au fost vaccinate de urgenţă şi vor fi supravegheate timp de 10 zile.
În cursul anului 2009, în judeţul Sibiu au fost diagnosticate 18 cazuri de turbare ( bovina în cauză, o pisică şi 16 vulpi) faţă de 79 de cazuri diagnosticate în aceiaşi perioadă a anului 2008.