Fosa septică a devenit capcană pentru un copil de trei ani

3 mai 2010 9:05   Actualitate
Ultima actualizare:

Micuţul, care se juca în curte, a rămas nesupravegheat pentru câteva minute. Copilul a căzut în fosa septică şi a fost găsit inconştient de părinţi săi, după mai mult timp. Aceştia au apelat imediat la ajutorul medicilor de la Ambulanţă.

Copilul a fost preluat de un echipaj al ambulanţei din Râşnov şi a fost resuscitat pentru că intrase în stop cardio-respirator. Copilul, aflat în stare gravă, a fost transportat la Spitalul de Pediatrie din Braşov", a declarat Emil Măţău, purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Braşov.

Băiatul se află internat la reanimare, sub stricta supraveghere a medicilor.

Starea copilului este mai mult decât critică.  Băiatul se află în comă, iar activitatea cerebrală este aproape de zero. Din păcate, ne aflăm în acest caz aproape de moartea cerebrală", a explicat Ion Mâzgăreanu, directorul Spitalului de Pediatrie Braşov.

Mai multe