Fosilă de monstru marin care mânca balene, găsită în Peru
2 iulie 2010 20:08
Actualitate
Ultima actualizare:
Monstrul marin avea lungimea de aproximativ 18 metri şi spre deosebire de balenele din zilele noastre avea dinţii foarte ascuţiţi. Totodată, dinţii aveau o lungime de 360 de milimetri, relatează Antena 3. Potrivit cercetătorilor, balena uriaşă se hrănea cu alte balene, mai mici şi mai puţin agresive. Oamenii de ştiinţă au descris monstrul marin drept un "animal înspăimântător, enorm".
Balena preistorică a fost numită Leviathan Melvillei, după Herman Melville, autorul romanului Moby Dick. Fosila a fost descoperită în urmă cu doi ani dar rezultatele studiilor despre ea au fost prezentate abia cu 3 zile în urmă.
Cercetătorii spun că de vină pentru dispariţia balenei ar fi fost schimbările climatice.