Fost câştigător de la «Dansez», bătut de Mitoşeru în parcarea unui club

16 iulie 2012 16:41   Actualitate
Ultima actualizare:

Edi Vasile, fostul partener al Corinei de la „Dansez pentru tine”, a fost bătut de Mihai Mitoşeru, în parcarea unui club din Mamaia.

Mitoşeru şi-a cerut scuze pentru incident şi a încercat să se apere afirmând că Edy ar fi jignit-o pe iubita lui, Noemi.„Nu sunt un bătăuş, nu sunt genul. El a început s-o jignească iubita mea. A fost normal să-i iau apărarea. Am greşit că l-am lovit. Eu îmi cer scuze orice ar fi”, a spus Mitoşeru (foto dreapta), pentru emisiunea „Happy Hour”, de la Pro TV.„Eu nu i-am spus niciun cuvânt urât. M-a lovit cu pumnul în tâmplă. Am auzit că ţipa, dar nu mă aşteptam că o să vină să-mi dea un pumn. După ce m-a lovit tot venea spre mine, mă gândeam că o să-mi mai dea un pumn, dar am avut noroc taximetristul care m-a ajutat. Nu sunt supărat pe el, cred că a făcut gestul acesta sub influenţa băuturii. Nu îmi doream să se afle de acest incident. Speram să nu fiu recunoscut, nu vreau să apar în această ipostază”, a povestit Edi.

Edi şi Corina au câştigat marele premiu la „Dansez pentru tine”

Fostul partener al Corinei de la „Dansez” a spus că nu vrea să îl dea în judecată pe Mitoşeru.„Mulţi mă sfătuiesc să-l dau în judecată, dar nu vreau să fac asta. Vreau doar să uit cât mai repede de acest incident”, a adăugat Edy.

Mai multe