Fostul stelist Ciocoiu a rupt relaţiile cu naşul Sechelariu

1 octombrie 2009 18:19   Actualitate
Ultima actualizare:

Ciocoiu conduce acum echipa la care "naşul" său, Dumitru Sechelariu, mai are doar 10% din acţiuni, dar cu care a rupt relaţiile de ceva ani.

"Domnul Sechelariu este naşul meu de cununie. Nu mai avem o relaţie cum ar trebui să fie, măcar normală", spune actualul manager de la FCM Bacău, care povesteşte şi cum s-a certat cu "Seche".

"Dânsul spunea la un moment dat că vom câştiga campionatul şi Cupa României, iar eu am replicat că nu avem cu cine şi cum. Atunci s-a supărat pe mine, spunându-mi că eu, finul lui, sunt împotriva sa. De aici a pornit totul, pentru că dânsul nu prea accepta să-ţi spui părerea. El avea tot timpul dreptate. Mai sunt personaje din astea care au tot timpul dreptate şi le ştiu pe toate. E plină ţara", explică Ciocoiu.

"Când am plecat de la Steaua la Bacău am renunţat la un contract pe trei ani, unde aveam 100.000 de euro pe an, plus un teren în Pipera de 1.500 de metri pătraţi. Şi când m-am dus la Bacău, firma mea a şi împrumutat clubul cu bani pentru a cumpăra locul în Divizia A, 300.000 de euro sau cam aşa ceva. Am renunţat la 400-500 de mii de euro ca să mă întorc acasă. După aceea ei şi-au bătut joc de mine. Era normal că m-am supărat. Domnul Sechelariu a luat 1.200.000 de dolari pe mine când am plecat prima oară de la Bacău la Steaua, în 1996", continuă Ciocoiu.

Fostul stelist îl compară pe naşul său cu Gigi Becali, patronul pe care l-a avut în Ghencea: "Până într-un anumit punct, Sechelariu se aseamănă cu Gigi Becali. Amândoi au intrat în fotbal, şi-au făcut în acest mod o imagine şi au câştigat mult din acest punct de vedere. Cu Gigi Becali am discutat direct, faţă în faţă. I-am spus că e mai bine să renunţ, să plec de la Steaua, nu-mi trebuie scandal şi circ".

Cine e Cristian Ciocoiu

Anul şi locul naşterii: 23 noiembrie 1975, BacăuPostul: atacantCariera de sportiv:

1992-1996 Selena Bacău1996-2001 Steaua2001-2004 FCM Bacău2004-2005 Steaua

A jucat: 236 de meciuri în Liga I şi a marcat 50 de goluri.

A câştigat trei titluri de campion şi două Cupe ale României cu Steaua

E pasionat de motocros

Ciocoiu dezvăluie a dezvăluit că marea sa pasiune, pe lângă fotbal, e motocrosul.

"Prima dată mi-am cumpărat o motocicletă de stradă. Am avut un grup de prieteni care, încet-încet, m-au atras către practicarea acestui sport, enduro. Totul a plecat de la plăcerea de a petrece cât mai mult timp în natură. După ce am renunţat la fotbal, a fost primul pas spre un nou sport. Am fost pe la câteva concursuri, dar doar din plăcere. E o pasiune foarte frumoasă şi un grup extraordinar al endur-iştilor. Este mai puţină răutate", a spus fostul fotbalist.

Zenga: "M-am simţit foarte bine cu el. Este şi ultimul antrenor pe care l-am avut. Un tip foarte deschis, cu o gândire foarte curată. Era mult mai relaxat faţă de alţii".

Rednic: "Pot spune că este un antrenor bun, dar cu probleme de caracter. Dar am preferat să-mi văd de treabă, să stau în afara discuţiilor cu el".

Piţurcă: "Cu dânsul am lucrat o perioadă mai lungă pentru că l-am avut şi la lotul de tineret. N-am avut mari probleme, ne-am înţeles bine".

Poenaru: "Despre el s-a scris că l-am dat eu afară, numai prostii. Chiar ne-am întâlnit apoi şi ne-am distrat pe seama asta".

Mai multe