Fotbal-maraton pentru Petrescu în Rusia

12 martie 2011 16:57   Actualitate
Ultima actualizare:

După ce a promovat-o pe Kuban, "Super-Dan" Petrescu va avea la dispoziţie nu mai puţin de 44 de etape pentru a-şi îndeplini următorul obiectiv: menţinerea galben-verzilor în prima ligă a Rusiei.

Sezonul 2011-2012 va fi unul atipic, de tranziţie, care va dura mai mult de un an. Este încercarea ruşilor de a renunţa la tradiţionalul calendar "primăvară-toamnă". Astfel, stagiunea-maraton, care a debutat ieri, va avea două etape distincte.

În prima, până la finalul lui 2011, cele 16 echipe vor juca 30 de etape fără nici o miză în ceea ce priveşte titlul sau retrogradarea. Apoi, în primăvara lui 2012, campionatul se va rupe în două: primele opt clasate îşi vor disputa poziţiile fruntaşe, iar locurile 9-16 se vor bate pentru supravieţuire.

Schimbarea sistemului competiţional a fost comandată de numeroşii şi potenţii sponsori din domeniul petrolului şi gazelor naturale care au "grijă" de echipele ruseşti.

E şi cazul lui Rubin Kazan, inedita campioană din 2008 şi 2009, primul adversar pentru "Bursucul" Petrescu (azi, ora 13.00, acasă). În comparaţie cu "gigantul" din Tatarstan, Kuban are resurse financiare modeste, bugetul echipei lui Petrescu fiind de 20 de milioane €.

Varga, «fratele» lui Bucur

Împrumutat până în vară de la Sportul, Dacian Varga este al doilea jucător român din lotul lui Kuban, Gigel Bucur având deja un an de experienţă în Rusia. Pe parcursul sezonului, "spiriduşii" Varga şi Bucur vor avea ocazia să joace atât împotriva lui Adrian Ropotan(din 2009 la Dinamo Moscova) cât şi contra lui Mihăiţă Pleşan, componentul unei alte nou-promovate, Volga Nijni Novgorod.

Mai multe