Fotbalistul Cornel Buta de la Poli Iaşi are gripă porcină

10 noiembrie 2009 14:20   Actualitate
Ultima actualizare:

Fundaşul dreapta al echipei de fotbal Politehnica Iaşi a fost confirmat în, marţi dimineaţă, ca fiind bolnav de AH1N1.

Reprezentanţii Clubului Politehnica Iaşi susţin că fotbalistul Cornel Buta s-a simţit rău în cursul zilei de vineri, când s-a dus la medic.

„I s-au luat analizele atunci, iar astăzi a fost confirmat cu gripă porcină. El se simte bine acum, nu mai are nimic", a declarat Cristian Stărică, preşedintele clubului ieşean, pentru Adevărul.

El a precizat că fundaşul lui Poli se simte foarte bine acum, dar antrenamentele au fost suspendate începând de astăzi până în momentul în care vor veni precizări de la Direcţia de Sănătate Publică.

„Noi aşteptăm acum să ne spună ce avem de făcut, dacă mai continuăm activitatea sau nu. Momentan, toţi jucătorii sunt acasă pentru că le-am spus s stea izolaţi şi să aştepte să fie sunaţi de noi", a mai spus Stărică.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică confirmă faptul că fotbalistul de 32 de ani a fost izolat, iar conducerea clubului se interesează în prezent ce măsuri trebuie să ia pentru a dezinfecta la vestiare.

Mai multe