FOTO A luat-o la mişto pe Iulia Albu! O celebră actriţă s-a costumat ca celebrul fashion editor

25 martie 2014 10:13   Actualitate
Ultima actualizare:

Pictată de faţă, cu o pălărie extravagantă şi cu o mâţă de pluş, pe post de găină, Mirela Zeţa a atras toate privirile pe covorul roşu la Gala Premiilor Gopo, eveniment care a avut loc, luni seară, la Opera Naţională din Bucureşti. Vedeta din "Mondenii" a avut o apariţie spectaculoasă şi a intrat pentru câteva ore în pielea celui mai temut critic de modă al momentului, Iulia Albu.

Mirela Zeţa a făcut un adevărat show la "Oscarurile cinematografiei româneşti".

Actriţa a purtat o rochie, creaţie proprie, accesorizată cu pisica Marquise de Bordelle, iar pe cap cu pasărea Fifi, verişoara lui Loulou. Pe faţă a purtat un machiaj "original", copie după Liechtenstein. Parfumul divei a fost ediţie limitată, Zalam de Vide. Dacă ar fi văzut-o soţia lui Mihai Albu cu siguranţă s-ar fi simţit eclipsată.

Totul a fost de fapt un joc actoricesc, Mirela intrând chiar în pielea personajului Iulia Albu, pe care-l interpretează cu succes şi în emisiunea "Mondenii", de la Prima TV.

Ea a oprit V.I.P.-urile pe covorul roşu şi le-a dat note, sfaturi şi accesori bio, precum ouă de prepeliţă, coliere din salam, funii de usturoi sau buchete de lobodă. Ţinutele purtate de Virgil Ianţu, Andreea Raicu, Iulia Vântur, Alina Sorescu, Radu Iacoban, Ana Ularu, Alexandru Ciucu, Silviu Biriş, Diana Dumitrescu, Paul Ipate şi Irina Marinescu au fost îndeaproape analizate şi notate.

Dacă vreţi să vedeţi cu ce urmează să vă mai surprindă personajul Iulia Albu şi nu numai, nu rataţi emisiunea "Mondenii", sâmbătă, 29 martie, de la ora 21:30, în direct la Prima TV.

Mai multe