FOTO Anda Adam, bombă sexy în ţinută de 1.500 de euro

19 aprilie 2013 16:42   Actualitate
Ultima actualizare:

Inaugurarea magazinului Roberto Cavalli Boutique din Hotelul Marriott a strâns peste 700 de personalităţi. Au semnat condica cele mai titrate vedete ale momentului, dar, de departe, Anda Adam a impresionat cu ţinuta ei extrem de mulată şi silueta de invidiat.

Roberto Cavalli şi Irina Shayk au venit în România special pentru evenimentul de lansare al magazinului din Marriott. Primul, un celebru designer italian, a fost deosebit de surprins să vadă cât de bine sunt pregătite vedetele autohtone la capitolul vestimentar. Dintre cei peste 700 de invitaţi prezenţi la eveniment, mai bine de o treime au fost vedete. Cu toate au purtat ţinute bine alese. Astfel, oaspetele de onoare, fotomodelul Irina Shayk, iubita fotbalistului Cristiano Ronaldo, deşi a purtat o rochiţă sexy, a fost cam eclipsată de rochiile supermulate şi superdecoltate ale româncelor.

Anamaria Prodan a venit la eveniment cu tot familionul, soţul Laurenţiu Reghecampf şi cei trei copii, Rebecca, Sarah şi Reghe jr.

Nicoleta Luciu a sosit la eveniment fără soţul ei, Zsolt Csergo, aşa că s-a întreţinut cu multă lume, dar a avut timp să analizeze şi produsele din magazin. De altfel, vedeta se declară a fi clientă veche de-a lui Cavalli. „Am ţinute de la Cavalli, dar nu sunt de aici. Am rochiţe, bijuterii şi o geantă. Preţurile de aici sunt cam piperate penru România. Cel mai mult mi-au plăcut nişte pantaloni care costau 3.000 de euro. Am făcut un calcul, dacă vrei să te îmbraci te costă în jur de 9.000 de euro", a mărturisit, pentru Click!, Nicoleta.

Bebeluşa Oana Ioniţă a pozat minute în şir alături de logodnicul ei, tenorul Florin Butnaru

Bianca Ioniţă şi Simona Pătruleasa au sosit împreună, de la un alt eveniment monden

Cătălin Botezatu a avut un rol important în organizarea acestui eveniment fastuos, pregătind recepţia în cele mai mici detalii alături de echipa designerului italian. Cavalli s-a declarat încântat de atenţia pe care organizatorii au acordat-o pentru ca vizita sa să se deruleze în cele mai bune condiţii şi a declarat că-şi doreşte să revină în curând în România. La recepţia dată în cinstea sa au participat o mulţime de vedete, de la Andreea Raicu şi Simona Pătruleasa, la Iuliana Marciuc sau Giulia Nahmany.

Andreea Esca şi soţul ei, Alexandre Eram, au admirat şi ei creaţiile lui Cavalli

Nicoleta Luciu a probat o rochie din magazin

Oana Roman a venit pentru prima dată la un eveniment cu iubitul ei, Marius. Andreea Esca a venit direct de la pupitrul ştirilor PRO TV, alături de soţui ei, Alexandre Eram.

Oana Roman şi noul ei iubit, Marius, la primul loreveniment monden

Anda Adam a strălucit la acest eveniment. Îmbrăcată într-o rochie supermulată şi superdecoltată marca Wanda's Dream, încălţată cu pantofi cu platforme şi tocuri uriaşe, marca Olcay Gulsen, Anda „valora" peste 1.500 de euro

Cavalli, la un pas să leşine la recepţie

Roberto Cavalli s-a simţit cam rău la recepţia de la Marriott, dându-i emoţii lui Cătălin Botezatu, amfitrionul evenimentului. Deşi a fost încântat că venirea sa în România a strâns atâtea sute de persoane la inaugurarea magazinului ce-i poartă numele, Cavalli i-a şoptit, la un moment dat, lui Botezatu, că nu se simte prea bine. Ajutat de câţiva bodyguarzi, Cătălin l-a scos puţin la aer, după care au revenit în incinta Marriott.

Iulia şi Mihai Albu s-au ignorat aproape toată seara

Fashion-editorul Iulia Albu a dat nas în nas cu fostul soţ, designerul de pantofi Mihai Albu. Deşi toată seara s-au ignorat, cei doi au lăsat unul de la altul şi au vorbit, într-un final, doar de ochii presei. De altfel, amândoi au încercat să arate în ultimele zile că ţin să îngroape securea războiului. Ei s-au salutat şi s-au comportat extrem de frumos. Iulia şi Mihai Albu au divorţat cu puţin timp în urmă la notar.

Mai multe