FOTO Au încins ecranele! Top 5 cele mai fierbinţi asistente tv

31 august 2013 10:26   Actualitate
Ultima actualizare:

Meseria de asistentă TV a devenit, încetul cu încetul, una dintre cele mai rapide modalităţi pentru diverse fete să se facă remarcate în peisajul showbizului românesc. Nu se ştie mereu ce presupune exact postul de asistentă, dar un lucru e clar: fetele trebuie să arate foarte bine.

În televiziunea românească, s-au perindat multe asistente, care mai de care mai atrăgătoare, dar numai câteva pot fi cele mai sexy. Iată topul nostru cu cele mai sexy asistente TV.

Bianca Drăguşanu

Roşcata a devenit cunoscută drept "Blonda lui Bote", după ce a fost filmată în timp ce făcea dragoste în mare cu designerul român. Bianca şi-a dorit să nu rămână doar la acest statut şi, în 2011, a devenit asistenta lui Dan Capatos, la emisiunea "Un show păcătos". În 2012 însă, viitoarea soţie a lui Victor Slav a hotărât să renunţe la acest job.

Carmen Brumă

Cei care strâmbă din nas la ideea de "asistentă", uită că şi Carmen Brumă şi-a început cariera în această postură. Ea a fost asistentă la emisiunea "Tele Euro Bingo Show", de la Antena 1 şi a debutat pe micul ecran în 1999. De atunci, iubita lui Mircea Badea a trecut la pupitrul ştirilor sportive şi are chiar propia emisiune de nutriţie şi fitness.

Nicoleta Luciu

Voluptoasa brunetă a debutat ca model şi chiar a reprezentat România la Miss World 1999. Ea a fost asistentă la mai multe emisiuni, printre care şi emisiunea lui Teo Trandafir de la Pro TV. Colaborarea a fost de bun augur, iar Nicoleta a primit roluri în telenovele şi are o carieră de succes în muzică.

Roxana Ionescu

"Mama natură", cum a devenit cunoscută, a făcut parte din grupul de dansatori de la "Ciao Darwin", emisiune prezentată de Dan Negru. A evoluat rapid şi a ajuns să prezinte propria emisiune, "Tablou de nuntă", iar apoi a fost coprezentatoare la "Vreau să fiu mare...vedetă". 

Marina Dina

Blonda a fost prima asistentă a lui Mihai Morar la emisiunea "Răi da' buni". În 2012 ea a renunţat la postul ei. Mai mult, de când a plecat de la emisiunea lui Morar, Marina a lăsat în urmă cu totul televiziunea. Fosta asistentă a ales să plece în Italia, unde s-a specializat în managementul modei.

Mai multe