FOTO Când vei afla unde s-au fotografiat, vei fi revoltat
Mai mulţi turişti care s-au fotografiat în faţa cafenelei unde sunt ţinuţi ostaticii din Sydney au stârnit un val de critici pe internet.
Oamenii au publicat seflie-uri făcute luni, în faţa cafenelei cu ostatici din Sydney. Imaginile, în care se pot vedea poliţiştii înarmaţi, au fost urcate pe site-uri de socializare precum Twitter sau Instagram, potrivit mirror.co.uk.
Aproximativ 40 de persoane au fost luate ostatice, luni dimineaţă, de către un bărbat înarmat într-o cafenea din centrul oraşului australian Sydney, informează BBC.
Cinci persoane au reuşit să scape: trei bărbaţi şi două femei au fugit pe o uşă dosnică.
Agresorul le-a spus poliţiştilor cu care discută că în Sydney au fost plasate patru bombe, fără a specifica dacă le-a pus el sau complici.
Autorităţile au confirmat că au luat legătura cu atacatorul, care le-a cerut un steag al grupării teroriste Statul Islamic. Anterior, bărbatul a forţat două chelneriţe ostatice să ţină în geam un steag negru, cu un mesaj scris în arabă, dar acesta nu este un însemn recunoscut al Statului Islamic.