FOTO Cum se pregătesc prostituatele din Brazilia pentru Campionatul Mondial
Cele peste 1 milion de prostituate, au intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru întâmpinarea turiştilor din perioada Campionatului Mondial de Fotbal, ce se va desfăşura între 12 iunie şi 13 iulie, în 12 oraşe din Brazilia. Cum 3.335.000 de bilete au fost vândute de către UEFA pentru aceste meciuri, fetele nu se pot plânge de lipsă de clienţi.
Astfel, bordelurile din Brazilia vor avea instalate POS-uri, pentru plata cu cardul, iar fetele vor cunoaşte mai bine limba engleză, pentru că de aproximativ trei luni, se ţin cursuri speciale pentru ca acestea să înveţe limba lui Shakespeare.
Pentru a învăţa mai uşor, femeilor le sunt arătate cuvintele de pe tablă, cu un vibrator
Primul cuvânt învăţat: „penis”
Inedita măsură a instalării de POS-uri vine ca urmare a faptului că infracţionalitatea în Brazilia este una ridicată, iar conform studiilor, turiştii preferă să aibă asupra lor sume foarte mici de bani, pentru a diminua astfel pierderile în cazul unui jaf.
A urmat „sex oral” şi „vibrator”
S-a trecut apoi la poziţii sexuale
Proba practică, făcută cu primii clienţi
Concentraţia maximă de turişti se va înregistra în Rio de Janeiro şi în împrejurimile sale. Pe Estadio do Maracana ( n.r. noul stadion Maracana, reconstruit) vor evolua echipele naţionale ale Spaniei, Belgiei, Rusiei, Argentinei, Bosnia şi Herţegovina şi Franţei, iar suporterii acestor formaţii vor umple străzile din acea zonă.
Străzile sunt încă liniştite, însă nu pentru mult timp