FOTO Eroul din serialul «Dexter», făcut bucăţi şi devorat de pe platouri
Dexter a ucis mulţi oameni în serialul care a făcut istorie în Statele Unite şi care şi-a făcut fani şi printre români. Dar, cum toate au un sfârşit, şi pentru acest personaj a venit Ziua Judecăţii.
Mai exact, pentru o replică în mărime natuală a actorului Michael C. Hall, realizată de cofetăreasa Annabel de Vetten cu ocazia ultimului sezon al producţiei.
O adevărată artistă, ea a creat un tort de ce-l reprezintă pe Dexter, lung de 1,77 metri şi care cântăreşte 105 kilograme. Munca a durat peste 100 de ore.
În imaginile de mai jos, Annabel a tăiat tortul folosind "tehnica" personalului principal din "Dexter": i-a înfipt mai întâi cuţitul în "piept", apoi la secţionat pe bucăţi.
Serialul "Dexter" a început să fie difuzat în 1 octombrie 2006 şi s-a bucurat de audienţe foarte bune în Statele Unite. Sezonul al optulea, a cărui premieră a fost în 30 iunie anul acesta, este ultimul.
Michael C. Hall din «Dexter» a învins cancerul