FOTO EXCLUSIV Anca Pandrea, aniversare cu lacrimi şi pizza

17 februarie 2013 14:29   Actualitate
Ultima actualizare:

De-acum încolo aniversările Ancăi Pandrea vor fi triste. Persoana cea mai dragă alături de care şi-a serbat zilele de naştere de mai bine de de 26 de ani, Iurie Darie, nu îi mai este alături.

Dacă până anul trecut era puhoi de lume, sâmbăta aceasta a petrecut ca pe o zi normală împlinirea celor 66 de ani. Însoţită de prietena ei Cornelia Lalu, Pandrea a valorificat un voucher primit de la Cristi Brancu şi a mers la restaurantul Texas West, aflat pe Banul Manta, să cineze împreună.

Fotoreporterii Click! au surprins-o pe sărbătorită şi pe invitata ei în jurul orelor 19.00, în locaţia bucureşteană. În loc să se destindă şi să încerce să se bucure de ziua ei, sărbătorita a fost extrem de încordată şi a fumat ţigară după ţigară. Ba, la un moment dat, actriţa a primit un telefon care a făcut-o să izbucneaescă în plâns, probabil urările interlocutorului i-au adus aminte de Iura şi nu s-a mai putut abţine.

După ce şi-a şters lacrimile cu un şerveţel de masă, sărbătorita şi prietena ei s-au răsfăţat cu o pizza apoi, după o jumătate de oră, s-au îndreptat spre zona Floreasca, acolo unde locuieşte actriţa.

Mai multe