FOTO EXCLUSIV Angela Gheorghiu s-a cuplat cu un stomatolog de 26 de ani
La cinci luni de la despărţirea de contratenorul Cezar Ouatu, Angela Gheorghiu iubeşte din nou. Celebra soprană trăieşte fiorii dragostei alături de un medic stomatolog, cu 22 de ani mai tânăr decât ea. Cei doi amorezi au dat frâu liber sentimentelor, duminică, într-un parc din Capitală, unde s-au sărutat şi s-au giugiulit ca nişte adolescenţi.
După ce a pus punct mariajului violent cu tenorul francez Roberto Alagna (50 de ani), Angela Gheorghiu (48 de ani) trăieşte viaţa la cote maxime şi nu mai ţine cont de vârsta partenerului, atunci când inima îi bate cu putere. Până în luna iunie a acestui an, celebra soprană s-a iubit cu Cezar Ouatu, contratenorul de 33 de ani pe care l-a susţinut la Eurovision.
Timp de un an, cât a durat relaţia, Cezar a locuit sporadic în apartamentul ei, a primit cadouri scumpe de la aceasta, numai că, după nenumărate certuri, acesta şi-a făcut definitiv bagajul şi a plecat la Ploieşti, oraşul lui natal. De atunci, soprana s-a concentrat pe cariera artistică şi nu s-a mai afişat cu alt bărbat.
Angela şi Mihai s-au plimbat de mână şi s-au sărutat pe aleile parcului fără să le pese de trecători
Discreţia este una dintre calităţile sopranei, însă Click! a aflat în exclusivitate că bruneta nu este singură. De aproximativ trei luni, Angela Gheorghiu se iubeşte cu un bărbat mai mic cu 22 de ani decât ea. Tânărul se numeşte Mihai Ciortea (26 de ani), este absolvent al Facultăţii de Medicină Dentară din Cadrul Universităţii Carol Davila, din Bucureşti şi a participat la nenumărate cursuri şi congrese internaţionale. De câteva luni, Mihai Ciortea lucrează ca medic stomatolog la Clinica Dent Estet 4kids.
Cei doi îndrăgostiţi au sfârşit ziua în vila sopranei, unde stomatologul şi-a cărat şi câteva lucruri
Dentistul are un frate geamăn, Claudiu, cu care seamănă ca două picături de apă. Ambii sunt iubitori ai muzicii clasice, iar Angela i-a invitat la câteva concerte ale sale pe care le-a susţinut la Londra. Când soseşte în ţară, Angela îşi petrece toată ziulica alături de stomatolog. Duminică, fotoreporterii Click! i-au surprins pe cei doi la biserica catolică din zona Luterană.
După ce Angela i-a dat 10 lei parcagiului, cei doi îndrăgostiţi s-au îndreptat spre apartamentul în care locuieşte Mihai. Au petrecut 25 de minute acolo, apoi au ieşit cu câteva haine, probabil ale iubitului. După care au profitat de vremea frumoasă de-afară şi au făcut o plimbare în în zona Herăstrău.
Angela cea îndrăgostită e foarte darnică cu parcagiii
În drumul lor spre parc, cei doi au dat frâu liber semtimentelor şi s-au sărutat pătimaş, în văzul trecătorilor. După câteva minute de mers pe jos, Angela şi dentistul s-au aşezat pe-o bancă. Au vorbit, au râs, ea s-a întins ca o felină la soare, în timp ce tinerelul o sorbea din priviri. În final, "porumbeii" s-au luat de mână şi au plecat spre cartierul Primăverii, la reşedinţa celebrei soprane.
S-a iubit cu Cezar Ouatu şi l-a susţinut în carieră
În luna mai a acestui an Click! a dezvăluit povestea de dragoste dintre Angela Gheorghiu şi Cezar Ouatu. Soprana îl cunoscuse pe contratenor în urmă cu un an, după ce se despărţise de Roberto Alagna şi tot de atunci au format un cuplu. Nelipsit de la concertele ei de peste graniţă, Cezar a cucerit-o pe aceasta cu flori şi cu vorbe frumoase. Soprana l-a susţinut pe iubitul ei la Eurovision. În luna iunie, Cezar şi Angela s-au despărţit.
Citeşte şi:
Veste neaşteptată pentru Angela Gheorghiu! Uite ce «surpriză» îi face fostul soţ