FOTO EXCLUSIV Gina Pistol şi Salam, extrem de apropiaţi la ziua manelistului. Cum au fost surprinşi cei doi
Florin Salam şi-a serbat ziua de naştere, miercuri seara, intr-un club de manele din Capitală. Pe lângă colegii de breaslă ai cântăreţului, printre invitaţii cântăreţului s-a numărat şi frumoasa Gina Pistol, alături de care manelistul a fost surprins în ipostaze foarte apropiate.
Într-una din fotografii, Salam şi Gina se ţin strâns în braţe şi se privesc adânc în ochi. Fostul "iepuraş" Playboy s-a distrat alături de sărbătorit căruia i-a acordat şi un dans.
Salam a ajuns la propria petrecere abia după ora două chiar dacă invitaţii săi au început să sosească începând cu ora 00:00. Sorinel Puştiu, Sorin Copilul de Aur şi Dan Bursuc sunt doar o parte dintre numele cunoscute, care au venit să-l serbeze pe Salam.
Pentru a-şi îndulci invitaţii, Salam le-a oferit acestora un tort imens. Petrecerea a fost una de pomină, iar bucuria celor prezenţi a fostmarcată de moment spectaculoase. Când a fost adus tortul, Salam a fost aruncat pe braţe.
Manelistul a dat numeroase dedicaţii la lăutarii cărora le-a oferit mulţi euro. Chiar dacă a fost ziua lui, Salam nu s-a putut abţine şi le-a cântat celor prezenţi o melodie de-a sa.
Manelele şi muzica lăutărească au fost la loc de cinste, cei prezenţi dansând până dimineaţa pe aceste ritmuri.
Acuzat că are o relaţie cu o minoră, Florin Salam ripostează: «Pentru o aventură, trebuia....»