FOTO EXCLUSIV Iată patul în care s-au iubit Mădălina Ghenea şi Gerard Butler, în România

21 iulie 2013 12:10   Actualitate
Ultima actualizare:

Sâmbătă la prânz, actorul Gerard Butler a aterizat în România, unde a fost aşteptat de iubita lui, Mădălina Ghenea. Cei doi şi-au petrecut ziua pe Transfăgărăşan, iar noaptea s-au cazat la un hotel de 4 stele din zonă. Click! a aflat cum s-au relaxat cei doi.

Daca ai reusit sa faci poze cu Madalina si Gerard in Romania sau i-ai vazut si ai ce povesti despre asta, da-ne un e-mail la adresa webclick@adevarulholding.ro.

O noapte. Atât au stat Mădălina Ghenea şi Gerard Butler la „Valea cu Peşti”, un luxos hotel de pe Transfăgărăşan. După ce s-au delectat cu peisajele de vis de pe cel mai frumos drum din lume, aceştia au căutat un loc unde să-şi tragă sufletul, iar alegerea a fost, desigur, una de patru stele. S-au cazat într-o garsonieră, singura „cameră” din complexul turistic care are pat matrimonial, preţul acesteia fiind de 250 de lei pe noapte.

Cei doi au luat cina împreună, ca doi îndrăgostiţi, şi au comandat produse tradiţionale româneşti, iar la desert au optat pentru plăcintă cu brânză.

Nu au avut nici un fel de pretenţii şi au uimit pe toată lumea cu atitudinea lor relaxată şi plină de voie bună. Conform unor surse, actorul de origine scoţiană şi frumoasa româncă nu au achitat personal costul escapadei montane, toate cheltuielile fiind suportate de o firmă.

Pentru oricine doreşte să aibă parte de o noapte ca a Mădălinei şi a lui Gerard, cu cazare în camera în care au stat cei doi şi un meniu identic, preţul se ridică la 500 de lei pentru un cuplu.

Mai multe