FOTO EXCLUSIV Roz bombon e în ton!

5 iunie 2014 17:40   Actualitate
Ultima actualizare:

Vedetele au fost la uniformă miercuri, la un eveniment monden, alegând să poarte ţinute în culoarea-vedetă a verii

A tunat şi le-a adunat! Vedete una şi una au ieşit din casă miercuri seara, la evenimentul organizat de revista VIVA la Palatul Mogoşoaia.

Corina Caragea

Laura Cosoi

Şi-au scos din dulap cele mai bune haine, doamnele mondene strălucind în rochii de seară. Surpriză! Ajunse la petrecere şi uitându-se în jur, s-au trezit că ţinutele lor nu erau atât de unice pe cât credeau, acolo fiind o adevărată invazie de roz bombon.

Cristina Şişcanu

Tania Budi, Cristina Şişcanu, Andreea Raicu, Corina Caragea, Laura Cosoi, Iulia Albu, Ileana Badiu, Gianina Corondan sau Alexia Talavutis din LaLa Band au fost ca nişte prăjiturici glazurate.

Andreea Raicu

Stilista şi creatoarea de modă Ana Novic ne-a lămurit însă de ce au ales vedetele această culoare: "Deşi nu e una dintre preferatele mele, fucsia e o nuanţă feminină, puternică şi îndrăzneaţă, dar mai ales una dintre vedetele acestei veri în materie de culori. Cu siguranţă te poate scoate din anonimat".

Stilista a ştiut şi de această dată să îşi facă intrarea, venind călare, cu o costumaţie adecvată. Iulia Albu (33 de ani) a purtat şi ea un accesoriu roz, o pălărie fistichie, în stilu-i caracteristic.

Iubita lui Bobby a atras toate privirile. Unul dintre cuplurile serii a fost cu siguranţă cel format din Bobby Păunescu (39 de ani) şi modelul Alice Peneacă (22 de ani). Cei doi păreau mai îndrăgostiţi ca niciodată iar tânăra purta o rochie extrem de sexy, care a atras toate privirile celor prezenţi la eveniment.

Vântur, cu stea în frunte. Iulia Vântur (33 de ani) a atras atenţia la petrecerea de la Mogoşoaia nu numai prin rochia pe care o purta, ci şi printr-un artificiu de imagine. Pentru că vedeta de la „Dansez pentru tine" avea un look a la Bollywood, cu o steluţă în frunte, aşa cum poartă indiencele.

Oana Roman, singură la petrecere. Şi-a ales o rochie care o avantajează, şi-a pus balerini şi a ieşit la petrecere. Singură, pentru că soţul ei, Marius Elisei, are piciorul în ghips. Oana Roman (34 de ani) nu a stat însă prea mult, aşa că după socializarea de rigoare a plecat acasă, la copil.

Mai multe