FOTO EXCLUSIV Tort în formă de poşetă pentru «mama Zina»

14 iunie 2014 17:33   Actualitate
Ultima actualizare:

Flori, cadouri şi urări cu duiumul! Toate pentru "mama modei din România". Zina Dumitrescu (78 de ani) şi-a sărbătorit ieri ziua de naştere alături de manechinele pe care le-a făcut celebre. Chiar dacă nu i-a avut alături pe cei doi Cătălini, îndrăgita creatoare a fost toată numai un zâmbet.

Doamna modei româneşti va împlini mâine venerabila vârstă de 78 de ani, iar patronul azilului în care locuieşte a organizat ieri o petrecere specială în cinstea ei.La căminul de bătrâni din Ghermăneşti au ajuns pe rând: Dana Săvuică, Rodica Protasievici, Dana Androne, Valentina Pelinel, Horia Moculescu, îndrăgita actriţă Rodica Popescu Bitănescu, dar şi alţi apropiaţi ai Zinei.

De la petrecere nu a lipsit nici actriţa Rodica Popescu Bitănescu

"Sunt toţi aici şi sunt tare fericită. Sunt împlinită chiar. Lipsesc doar Cătălinii mei, dar vor veni mâine (n.r.- luni) să mă vadă. Botezatu e în Turcia, iar fiul meu e plecat şi el peste hotare cu serviciul. Nu-mi mai doresc nimic, decât sănătate şi o nepoţică", ne-a spus zâmbind Zina.

Zina Dumitrescu a primit un tort în formă de poşetă

Elegantă şi dichisită cum ne-a obişnuit, creatoarea de modă a ales o ţinută neagră şi nu a renunţat la machiaj. Printre zecile de cadouri, mama Zina a mai avut parte de o surpriză. Ion Cassian, patronul azilului, i-a pregătit un tort imens din marţipan roşu în formă de poşetă.

Zina, alături de patronul azilului, Ion Cassian,cel care i-a organizat şi petrecerea

FOTO Surprinzător. Uite cum arată Zina Dumitrescu după 3 ani petrecuţi la azil

Zina Dumitrescu nu se dă bătută! Ce vrea să facă, din azil

Zina Dumitrescu, la 77 de ani, locuieşte în azil, dar nu se plânge: «Am un copil foarte atent»

Mai multe