FOTO Finalistele Miss World şi-au făcut de cap la fermă!

31 iulie 2013 15:01   Actualitate
Ultima actualizare:

Joi seară, de la ora 19.00, la Ambasad'Or Otopeni, va avea loc finala Miss World România, în care se va decide care va fi reprezentanta ţării noastre la concursul Miss World 2013, care se va desfăşura în septembrie, în Indonezia.

În aşteptarea marelui eveniment, în care membrii juriului vor decide care dintre ele este cea mai frumoasă, cele 16 finaliste şi-au făcut de cap la o fermă din apropierea Bucureştiului.

Încă de duminică, acestea au început cantonamentul şi pregătirile pentru mare finală şi au avut parte de câteva surprize din parte organizatorilor. Marţi, cele 16 frumuseţi au fost duse la ferma Cocoşu Roşu &Roj, din afara Bucureştiului, acolo unde mai multe vedete din România obişnuiesc să se relaxeze.

Finalistele Miss World au avut parte de câteva experienţe inedite şi au văzut pe viu cum se taie o oaie, cum se mulge vaca şi cum arată un grad de animale. Timp de câteva ore, fetele s-au distrat pe cinste şi s-au pozat în ipostaze care de care mai amuzante.

"Mâncarea noastră e 90% producţie proprie şi este bio. Fetele au venit la noi pentru o zi, să se distreze în stil românesc, au călărit, au mers la stâna de oi, s-au plimbat cu căruţa şi au vrut să vadă cum se taie o oaie", a declarat Alex Rozs, patronul fermei.

Cele 16 finaliste ale concursului Miss World România au avut parte de o zi plăcută în aer liber, dar în cele din urmă au trebuit să se întoarcă la Bucureşti, acolo unde mai au încă de pregătit prestaţia lor pentru seara marii finale, când vor fi jurizate de Adrian Cristea, Nicuşor Stan şi Nicoleta Luciu, dar şi reprezentanţi ai companiilor partenere şi alte personalităţi din showbiz..

Pentru podium, fetele vor îmbracă rochii de seară create special pentru ele de designerul Nausica Mircea, patroana casei de modă Nausica Mode din Focşani.

Atmosfera va fi întreţinută de Andrei Leonte, câştigătorul primei ediţii a concursului "X Factor România", dar şi de alţi artişti din România, o surpriză din partea organizatorilor.

Câştigătoarea va pleca în Indonezia, acolo unde va avea loc finala Miss World, între 2-30 septembrie 2013.

Mai multe