FOTO! Fraţii Viziru şi-au condus tatăl pe ultimul drum

14 aprilie 2013 13:02   Actualitate
Ultima actualizare:

Duminică a fost o zi grea pentru familia Viziru. Încercând cu greu să îşi ascundă lacrimile sub ochelarii de soare, fraţii Augustin şi Lucian Viziru şi-au condus tatăl pe ultimul drum. Petre Viziru a încetat din viaţă în cursul zilei de vineri, după doi ani în care s-a luptat cu cancerul pulmonar.

Deşi părea că se va face bine, rudele şi prietenii fiind foarte optimişti în ceea ce privea starea lui de sănătate, tatăl lui Augustin şi Lucian Viziru, Petre Viziru, a decedat în acest sfârşit de săptămână. Cei doi fraţi s-au ocupat de toate formalităţile, fiind de acum cei care vor conduce familia.

Augustin şi Lucian şi-au condus tatăl pe ultimul drum

Trupul neînsufleţit al lui Petre Viziru a fost depus la Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", pentru ca cei care l-au iubit să îşi poată lua adio. Astăzi, în jurul orei 13 a avut loc slujba de înmormântare, iar apoi cortegiul funerar s-a îndreptat către Cimitirul Herăstrău. Rudele şi prietenii au ţinut să fie alături de familia Viziru, aducând un ultim omagiu în memoria celui care a fost Petre Viziru.

O maşină plină cu coroane de flori a însoţit cortegiul până la cimitir

Chiar dacă Lucian şi Augustin Viziru s-au străduit din greu să îşi ascundă lacrimile în spatele ochelarilor de soare, pe chipul lor se putea citi uşor suferinţa care îi măcina. Vizibil afectat de pierderea părintelui, Lucian Viziru şi-a găsit alinarea alături de soţie, care nu l-a scăpat din ochi nici o secundă.

Soţia i-a stat în permanenţă alături lui Lucian

De cealaltă parte, Augustin, care era transfigurat de durere, i-a stat în permanenţă alături mamei lui. Doamna Viziru abia se putea ţine pe picioare de atâta plâns, folosindu-se de fiul ei pentru a merge.

Augustin Viziru a fost sprijinul mamei lui

Mai multe