FOTO Iată cine e artista din România care l-a vrăjit pe Corrado Cattani!

30 iulie 2013 18:51   Actualitate
Ultima actualizare:

Actorul italian Michele Placido şi-a câştigat faima graţie rolului comisarului Corrado Cattani din serialul TV "La Piovra / Caracatiţa".  Cu ani în urmă, el a cunoscut o frumoasă cântăreaţă din România, căreia i-a făcut numeroase complimente.

Cântăreaţa Olga Bălan l-a întâlnit pe Michele Placido în Italia. Celebrul actor italian a remarcat-o pe cântăreaţa noastră, stabilită de ani buni în ţara sa. Michele Placido s-a fotografiat cu românca noastră şi i-a adresat mai multe complimente. Mare admirator al sexului frumos, Michele nu s-a despărţit de aceasta până ce nu a obţinut numărul ei de telefon. Cu toate acestea, cei doi nu s-au mai întâlnit de atunci.

Artist complet, Olga Bălan şi-a construit o carieră strălucită în Italia, atât în zona muzicală, cât şi în cea cinematografică. Olga Bălan s-a lansat în 1986, la Festivalul Mamaia, cu o piesă a compozitorului Horia Moculescu. Ultimele două albume ale ei, în dublă versiune; Napoli Romania andanta e ritorno ( Napoli România-dus întors) pe textele poetului George Stanca şi Anima Zingara ( inimă de ţigancă) sunt o introspecţie a sufletului ei pasional şi suav.

Artistă polivalentă, Olga trece cu uşurinţă de la stilul clasic napolitan la muzica lăutărească tradiţională. În ambele stiluri descoperim o voce gravă, catifelată, pătrunzătoare, frumos timbrată, cu pasaje de forte, dar şi cu piano, cu un vibrato special şi controlat în totalitate, calităţi vocale rarisime ce fac sufletele ascultătorilor să vibreze cu maxima emoţie.

Dragostea pentru teatru şi film a descoperit-o încă din România, jucând ca titular, în perioada 1990-1995 pe scena Teatrului de revistă Constantin Tănase. Primul film în care a jucat în rol principal, ''Paradisul în direct'', alături de Loredana Groza, Alexandru Arşinel, Tamara Buciuceanu, Tania Popa sau George Mihăiţă. Ultimul său film şi cel mai reprezentativ proiect realizat este cel turnat la Roma, "Io Loro e Lara", în regia lui Carlo Vendone.

De-a lungul anilor, Olga Bălan a fost invitată, în repetate rânduri la cele mai importante canale TV italiene, însă a prezentat şi ea câteva producţii tv în Italia. Iată emisiunile în care a participat: RAI UNO, emisiunile SOTTO VOCE, UNO MATTINA, CASA RAI UNO, TELETHON (unde interpretează o piesă inedită a compozitorului Geanmichele D'Errico), Napoli - Prima e Dopo per la pace, RAI DUE - emisiunile Fatti Vostri ( unde a avut o rubrică permanentă), In fagmilia ,Telethon (unde a fost corespondent la premiile OSCAR GAME), Futura City; RAI TRE - emisiunile ALLE FALDE DEL KILIMANGIARO, RAI INTERNATIONAL, unde a avut propria emisiune muzicală, 60 de ediţii, interpretând cele mai cunoscute canţonete din repertoriul muzicii clasice napoletane, CANAL CINCUE ( al lui Berlusconi) - emisiunile; MAURIZIO CONSTANZO SHOW CAPODANNO 2000.

Mai multe