FOTO Monica Anghel şi-a serbat fiul în avans
Monica Anghel a serbat aniversarea fiului ei, Aviv Alexandru, încă de duminică, când i-a dat o petrecere micuţului, la care a participat toată familia.
Fiul artistei a împlinit 3 ani ieri, 10 septembrie. La petrecerea de care a beneficiat puştiul în avans de ziua lui, mai mulţi copii s-au pictat pe faţă în diferite culori. Nici aniversatul nu s-a lăsat mai prejos, iar la final, el a suflat în torul cu trei lumânări pe care scria "La mulţi ani, Aviv!". De când a venit pe lume puştiul, Monica este cea mai fericită mamă din lume. Artista consideră că fiul ei este cea mai mare realizare a ei. "Fără îndoială, copilul meu, Aviv Alexandru, este cea mai mare realizare a vieţii mele, iar pentru asta îi mulţumesc bunului Dumnezeu că mi l-a dat şi că este din punctul meu de vedere cel mai minunat copil din lume!", spune Monica Anghel.