FOTO Oana Roman, aniversată cu lacrimi în emisiunea ei. Clejanii au fost îngeraşi

12 aprilie 2013 15:21   Actualitate
Ultima actualizare:

Sâmbătă, Oana Roman împlineşte 37 de ani. Prezentatoarea "Drept la ţintă" a avut parte de câteva surprize plăcute în emisiunea ei de vineri, când mama ei, Mioara, tatăl Petre Roman şi prieteni dragi i-au spus "La mulţi ani!".

Viorica, Ioniţă şi Margherita de la Clejani au venit în platou îmbrăcaţi în îngeraşi, cu menţiunea că lăutarul a avut cu el arcul şi săgeţile lui Cupidon. Alături de Oana a venit mama ei, dar şi Mihaela Borcea.

Prin telefon a intervenit Petre Roman, aflat la o conferinţă internaţională în Suedia, care a ţinut să-i adreseze cuvinte frumoase cu ocazia zilei de naştere.

"Mâine (sâmbătă - n.r.) ne vom vedea, diseară vin în ţară. O să mă gândesc şi cum facem cu cadoul", a spus fostul prim-ministru, moment în care Oana a început să plângă. "Mi-e dor de tine, sper să ne vedem", a exclamat prezentatoarea TV. Copleşită de emoţii, şi Vioricăi de la Clejani i-au dat lacrimile.

"Eu nu prea am plâns de fericire până acum, poate în viitor voi avea şansa asta", a mai spus Oana Roman.

Pentru sâmbătă, vedeta Kanal D a organizat o petrecere aniversară la care şi-a invitat toţi apropiaţii.

Mai multe