FOTO Pasagerii sunt uimiţi că au supravieţuit! Cum arată avionul prăbuşit în San Francisco
Un Boeing 777 al companiei aeriene Asiana Airlines a luat foc la aterizare, pe aeroportul internaţional din San Francisco, sâmbătă după-amiază. În urma accidentului, două persoane au murit şi atle 181 au fost rănite.
Televiziunile americane nu au reuşit să obţină decât câteva mărturii, printre care şi cea a lui Benjamin Levi, care i-a ajutat pe ceilalţi pasageri să iasă din avion.
"A fost suprarealist. Mulţi oameni ţipau şi nu ne venea să credem că ni s-a întâmplat asta nouă. M-am ridicat şi am deschis uşa. O bucată din aripă se rupsese. Erau foarte multe bucăţi din avion împrăştiate. Dar mi-am dat seama că suntem la sol", a povestit el pentru NBC.
Mai mult, bărbatul a spus că nimic nu a indicat că vor avea probleme, iar aterizarea părea perfectă.
"Ne apropiam fără probleme, dar eram foarte jos. Când pilotul a realizat acest lucru, a accelerat pentru a corecta, dar era prea târziu, aşa că am atins pista destul de tare, ne-am ridicat puţin în aer şi ne-am oprit apoi", a completat Levy.
Un alt pasager,Vedpal Singh, a povestit cum cei aflaţi la bord şi-au dat seama singuri că s-a întâmplat ceva, iar echipajul aeronavei nu i-a avertizat înainte de impact.
"În momentul în care aeronava a atins solul s-a auzit o bubuitură şi ne-am dat seama că ceva nu este în regulă. Dar nu am fost preveniţi de pilot sau de vreun membru al echipajului de zbor că vom avea probleme la aterizare. Ne-am dat seama că ceva nu a mers bine. A fost groaznic. În momentul ăla instinctul pune stăpânire pe tine şi nu ştii cum să reacţionezi. E o minune că suntem în viaţă", a declarat Singh, care a suferit o fractură de claviculă.