FOTO Prinţul George, copia fidelă a lui William! Ce bine seamănă cu tatăl său
Prinţul William şi soţia sa, Kate Middleton, sunt unul dintre cele mai frumoase cupluri regale, iar fiul lor, Prinţul George, a câştigat imediat inimile tuturor. Cei trei formează o familie perfectă, iar imaginile cu ei fac înconjurul lumii.
Cu părul lui blond, obrajii bucălaţi şi năsucul adorabil, George este mereu plin de energie şi foarte curios. Micuţul, care va împlini în curând un an, nu este doar mândria părinţilor, ci şi a întregii Marii Britanii, care a sărbătorit cu mare fast naşterea lui.
George a fost deja luat de Kate şi Will la vizitele oficiale, în Australia şi Noua Zeelandă, unde a fost în centrul atenţiei. Iar toată lumea a observat cât de mult seamănă bebeluşul regal cu tatăl lui. William a declarat, glumind, că George nu i-a moştenit începutul de chelie. Însă e clar pentru oricine că, în rest, băiatul e copia fidelă a viitorului rege al Regatului Unit.
Iată o galerie foto care demonstrează cât de mult seamănă cele două familii regale.