FOTO Rogozin, luat la bani mărunţi de internauţii români: «Nu eşti altceva decât un barbar»

13 mai 2014 12:43   Actualitate
Ultima actualizare:

Vicepremier rus, Dmitri Rogozin, a făcut o serie de declaraţii îngrijorătoare, după ce a susţinut că România nu i-a permis să treacă prin spaţiul nostru aerian.El a spus că va veni cu un bombardier data viitoare şi că ne va explica "cine sunteţi şi ce credem despre voi". Cuvintele lui Rogozin nu au rămas fără ecou: pe lângă declaraţiile lui Traian Băsescu, românii au luat cu asalt pagina de Facebook a vicepremier.

Rgozin s-a întrebat, într-o postare pe Facebook, câte pahare a băut Băsescu întainte de a avea curajul să închidă sâmbătă spaţiul aerian. Mesajul a venit după ce preşedintele român a declarat că "trebuie să aflăm câtă vodcă a consumat Rogozin înainte" de a spune că nu i s-a permis accesul în România.

Românii au reacţionat imediat: în mesaje postate în engleză sau română, sute de internauţi i-au amintit lui Rogozin că România e o ţară independentă pe care trebuie să o respecte. În plus, oficialul rus a fost numit barbar, iar numeroşi români i-au transmis să se controleze şi să nu mai moară de grija României şi a Moldovei.

În plus, reacţiile celor doi oficiali au născut adevărate polemici între românii care comentează pe pagina lui Rogozin: în timp ce unii spun că Rusia a făcut numai rău, alţii punctează contribuţiile aduse culturii internaţionale, deşi recunosc că românii au avut probleme din cauza ruşilor de-a lungul istoriei.

Mai multe