FOTO S-a deschis cafeneaua cu şobolani!

24 iunie 2014 17:50   Actualitate
Ultima actualizare:

Cafenelele cu pisici au devenit deja celebre în întreaga lume. La Londra a fost, însă, deschisă ieri, cafeneaua cu şobolani The London Dungeon, cum nu s-a mai auzit.

Clienţii pot să-şi savureze cafeaua sau o prăjitură în compania acestor vietăţi, care se lasă mângâiate. “Unii ar crede că e neigienic să iei masa în apropierea şobolanilor. Ai noştri sunt însă foarte educaţi şi extraordinar de bine dresaţi”, spune purtătorul de cuvânt al noului local.

Animăluţele mişună însă printre mese, se împleticesc printre picioare şi devorează resturile de mâncare. Vizitatorii pot să guste din specialităţile casei, cafea “rattucino”, tort pădurea neagră “rateau” şi tort “carrat”, denumiri derivate la cuvântul “rat” care în limba engleză înseamnă şobolan (n.r.). Numai intrarea costă 25 de lire sterline (137 lei).

Mai multe