FOTO Scoţi casa la imprimantă şi te muţi în ea!

29 aprilie 2014 19:33   Actualitate
Ultima actualizare:

Ca o jucărie Lego! Aşa arată casa construită de chinezi cu ajutorul imprimantei 3D. Ridicată într-o singură zi, locuinţa de 200 mp are un cost de doar 5.000 de dolari (16.000 lei).

Chinezii sunt renumiţi pentru rapiditatea cu care construiesc zgârie-norii. De data asta însă s-au întrecut pe ei înşişi. O companie din Shanghai a reuşit să construiască prima casă cu ajutorul unei imprimante 3D.

Realizată din materiale reciclate, sticlă şi ciment, locuinţa de 200 mp poate fi ridicată în doar 24 de ore. Deşi arată mai mult a garaj, casa scoasă la imprimanta 3D asigură o izolaţie foarte bună atât la temperaturile exterioare, cât şi la zgomot.

Preţul de 5.000 de dolari (16.000 lei) este un chilipir, pentru că o casă de numai 50 metri pătraţi costă zeci de mii de dolari. Imprimanta 3D a costat 3 milioane de dolari (9,5 milioane lei) şi poate funcţiona non-stop. Este incredibil, deoarece cu ajutorul acestui aparat e gata un cartier întreg,  în câteva zile.

Pistolul Librator este prima armă 3D de plastic, scoasă la imprimantă. El a fost creat de un student american să tragă cu gloanţe obişnuite, apoi a obţinut licenţa pentru producţia de arme de foc. Spaniolii pot scoate la imprimanta 3D şi mâncare. Numit Foodini, dispozitivul se umple cu orice fel de aluat, care poate fi imprimat unul peste altul, în straturi.

Mai multe