FOTO ŞOC! Rita Mureşan, mai grasă cu peste 40 de kilograme
S-au dus vremurile când Rita Mureşan (40 de ani) defila pe podium, ca manechin. Chiar şi după ce şi-a încheiat cariera de topmodel şi după ce a adus pe lume două fetiţe, Rita şi-a păstrat supleţea. Fotografii recente, suprinse de fotoreporterii Click!, ne-o arată pe Rita aşa cum este acum: greu de recunoscut şi cu multe kilograme în plus.
Kilogramele în plus sunt un subiect sensibil pentru orice femeie. Nu şi pentru Rita Mureşan. Fostul manechin recunoaşte că a luat foarte mult în greutate, în ultimele luni, dar spune că modificarea siluetei nu este cauzată de mâncatul în exces. „Pot să vă spun că sunt fericită, sănătoasă şi îmi iubesc kilogramele în plus", ne-a declarat Rita Mureşan, la auzul veştii că avem imagini cu noua ei siluetă.
Rita are acum o siluetă rubensiană
„M-am retras din viaţa publică acum un an. Nu mă interesează ce are lumea de spus. Dacă am păţit ce am păţit, înseamnă că am nişte lucruri de învăţat. Faptul că m-am îngrăşat nu are legătură cu mâncatul. Eu sunt aproape vegetariană. Pe mine nu m-aţi văzut niciodată mâncând şaorma", a mai spus Rita.
Fostul manechin şi-a cumpărat mai multe articole de la Ikea
Vedeta a fost însoţită la cumpărături de o prietenă
Şaorma nu, dar hotdog da. În fotografiile surprinse recent de fotoreporterii Click!, Rita Mureşan iese din magazinul de mobilă Ikea cu mai mulţi hotdogi la pachet. Cum intră în maşină, fostul manechin se şi pune pe mâncat, cu o mare poftă, semn că i-a fost foame.
Cum a intrat în maşină, Rita s-a pus pe mâncat hotdogii pe care şi-i cumpărase
„Prietenii mei nu mă judecă după cum arăt", ne-a mai spus Rita. Chiar dacă nu vrea să divulge greutatea actuală, se pare că Rita s-a îngrăşat peste 40 de kilogame, faţă de cum arăta acum şase ani. „Are 1,81 m înălţime şi în jur de 120 de kilogame", ne-a spus un apropiat al Ritei.
Rita Mureşan e cunoscută în showbiz atât pentru activitatea de designer, cât şi pentru şcoala sa de manechine, ce-i poartă numele. Cu toate acestea, în anii '90, Rita Mureşan a fost unul dintre cele mai apreciate manechine.
În 1993 a câştigat titlul "Miss România Top Model", apoi şi-a lansat atelierul de design vestimentar. Rita Mureşan e divorţată şi are două fetiţe, Rebeca şi Gloria. Rita Mureşan nu şi-a pierdut silueta de manechin imediat după ce a renunţat să mai defileze pe podium. Acum şase ani, Rita se încadra, încă, în tiparele 90-60-90.